Important

A avut loc prima întâlnire a factorilor interesați în cadrul proiectului SIRM – „Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților

Marți, 29 august 2023, s-a desfășurat prima întâlnire a factorilor interesați din cadrul proiectului SIRM – „Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților”, finanțat prin programul INTERREG EUROPE 2021-2027, apelul 1 și implementat de Consiliul Județean Maramureș, în calitate de partener.

Au participat peste 20 de reprezentanți ai unor instituții publice – printre care Instituția Prefectului Maramureș, Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureş, Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Maramureș, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș, Centrul Județean de Resurse Educaționale, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” – și ai unor organizații neguvernamentale – Crucea Roșie, ASSOC, Serviciul Maltez etc. La această întâlnire au fost diseminate pe larg obiectivele proiectului SIRM, exemplele de bune practici din cadrul primei întâlniri transnaționale de la Rzeszow și parteneriatul internațional. Echipa de proiect a Consiliului Județean Maramureș a răspuns întrebărilor și a prezentat exemplele de bune practici și viitoarele activități.

Iarna Baimareana

La eveniment au luat cuvântul toți factorii interesați prezenți. Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a subliniat importanța implicării tuturor în identificarea și promovarea unor politici publice care să prevadă viitoarele situații în gestionarea refugiaților și migranților. Comisarul șef Simona Chiorean, director al Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș a felicitat echipa Consiliului Județean Maramureș pentru implicarea activă în problema migranților. Oana Oșanu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei De Muncă Maramureş și Adela Pocol, angajat al ASSOC, au prezentat principalele experiențe și cunoștințe acumulate atât în cadrul primei întâlniri interregionale de învățare, cât și a vizitelor de studiu desfășurate la Rzeszow, în Republica Polonă.

Temele viitoarelor întâlniri organizate de partenerii din proiect vor fi axate în principal pe sprijin suplimentar pentru migranți și refugiați: asistență locativă, socială, educațională și de sănătate; programe de adaptare și asimilare și contracararea izolării sociale a migranților, inclusiv informații pentru sprijin psihologic, lingvistic, cultural, educațional și social; cooperarea interinstituțională – rolul instituțiilor publice și al ONG-urilor; programe de sprijinire a antreprenoriatului în rândul migranților și refugiaților; politica educațională pentru refugiați și migranți.

Un loc aparte în implementarea proiectului îl va avea „Observatorul problemelor actuale de migrație (OCMP)”. Acesta va avea ca scop monitorizarea situației migrației actuale și propunerea unor soluții prin cooperarea interinstituțională, crearea de rețele și inițierea cooperării între instituțiile implicate în susținerea proceselor de integrare și activare profesională a străinilor și chiar propunerea unui sistem de monitorizare a acțiunilor întreprinse în favoarea refugiaților și migraților în regiunile partenere.

Liderul de proiect este Agenția de Dezvoltare Regională Rzeszow din subordinea Voievodatul Podkarpackie (înfrățit cu județul Maramureș) alături de regiuni și instituții din Irlanda, Țările de Jos, Letonia, Slovacia, Italia, Croația și Polonia.

Bugetul total al proiectului SIRM este de 1.620.928 euro, din care bugetul aferent Consiliului Județean Maramureș, pentru cei 4 ani de implementare, 140.370 euro, din care contribuția ERDF este de 112.296 euro (80% din bugetul total). Cofinanțarea națională este de 28.074 euro (20% din bugetul total), din care 25.266,4 euro este cofinanțarea de la bugetul de stat (18%), iar 2% este cofinanțarea Consiliului Județean Maramureș, în valoare de 2.807,4 euro.

Te-ar putea interesa si

Galerie foto: Spitalul Județean de Urgență Baia Mare: Premii pentru toți participanții la cursa caritabilă ”Aleargă și ajută”!

Vasile Dale

VIDEO: Maneliștii au luat cu asalt Maramureșul: Adrian Copilul Minune și Carmen de la Sălciua, în vacanță Borșa și Moisei

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Caravana drepturilor sociale porneşte din Baia Mare. Miting în faţa Prefecturii

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.