BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: Tânărul care s-a aruncat de la etajul 2 al unui bloc din Borșa ar fi fost urmărit de polițiști. Amicul lui bătut cu bastonul și pus să spună că a căzut. Detalii cutremurătoare

Vă prezentam miercuri un caz cutremurător care s-a petrecut în Borșa, Maramureș. Acolo, un tânăr în vârstă de 23 de ani, consumator de substanțe interzise, s-a aruncat de la etajul 2 al unui bloc și la 8 zile de la internarea în spital a murit. După incident, borșeanul ar fi povestit polițiștilor că a auzit soneria de la ușa apartamentului și că uitându-se pe vizor ar fi văzut două persoane pe care nu le cunoaște, iar în acel moment a mers pe balcon și a sărit.

De cealaltă parte, tatăl băiatului susține că ar fi petrecut întreaga noapte cu mai mulți amici și că nu știe circumstanțele în care s-a produs tragedia pentru că el este în Italia și polițiștii nu îi dau detalii despre incident.

Ei bine, jurnaliștii www.vasiledale.ro au fost constactați de tatăl unui alt tânăr din Borșa, în vâstă de 18 ani. Bărbatul susține că fiul lui a fost întreaga noapte cu băiatul care a decedat și că amândoi au fost fugăriți de polițiști pe străzile orașului. Vă avertizăm că detaliile furnizate de tatăl băiatului de 18 ani sunt cutremurătoare și vă pot afecta emoțional.

”A fost prins și lovit peste spate și peste mână cu bastonul”

”Tragedia s-a petrecut în apartamentul meu. Fiul meu în vârstă de 18 ani era împreună cu băiatul care a decedat. Erau pe stradă când un echipaj al poliției Borșa i-a alergat. Fiul meu a fost prins, celălalt a reușit să fugă. A fost lovit cu bastonul peste spate și peste mâna dreapta de aproape i-au rupt-o. Apoi a fost lăsat să plece. Amândoi au ajuns în apartamentul familiei noastre. Fiul meu și-a sunat mama și i-a spus ce a pățit. Soția mea i-a spus să meargă la Spital pentru ca medicii să îl ajute. A mers la UPU în timp ce băiatul care a murit a rămas în apartament. La Spital a fost așteptat de polițiști. Au stat acolo până când a spus medicilor că a căzut și de aici are leziunile. După ce a spus asta medciii i-au bandajat mâna, nici măcar nu i-au pus-o în gips pentru că e ruptă.

Cât timp a fost la UPU fiul meu, polițiștii au mers la apartament unde era celălalt băiat. Ei sunau la ușa apartamentului când băiatul s-a speriat și a sărit. Vecinii știu asta, dar le este frică să spună asta! Cum vă explicați că primii care au ajuns la locul incidentului a fost tocmai același echipaj al poliției care au fugărit băieții și care mi-a bătut fiul cu bastonul ? Nu pot dovedi, dar trebuie să spun lucrul asta. Nu mai pot să tac!

”Drogurile se vând în Borșa ca bomboanele. Totul cu știrea polițiștilor”!

Pe fiul meu l-am prins cu droguri la vârsta de 17 ani și 11 luni. Am mers la poliție și am povestit totul. Polițiștii mi-au spus că ei nu au ce face. Eu le-am cerut sfatul și ei nu au ce să facă. Cum e posibil așa ceva. Noi ca părinți am încercat să ne descurcăm cum am putut. I-am limitat accesul la telefonul mobil, i-am limitat accesul la bani. Nu știam ce să facem pentru că nimeni nu ne-a ajutat. Nimeni nu ne-a sfătuit. Am făcut ce am crezut noi că este bine. Fiul nostru nu este ușă de biserică dar efectiv nimeni nu ne-a ajutat. Nici măcar polițiștii. Noi le-am spus ce am descoperit. Am sperat că vom primi un sfat, un ajutor. Nimic. E clar pentru noi. Drogurile se vând în Borșa ca bomboanele. Totul cu știrea polițiștilor. La fiecare colț de stradă îți poți cumpăra droguri.

”Moral, polițiștii l-au ucis”!

În acest moment pe fiul meu l-am internat într-o clinică de dezintoxicare din Cluj. 100 de milioane de lei pe lună plătim. Numai noi, familiile tinerilor dependenți de droguri, știm prin ce trecem pentru a îi sprijini pe copiii noști care au căzut în patima drogurilor. Nu am făcut nicio sesizare despre faptul că fiul nostru a fost bătut de polițiști. Se vede pe spatele lui urma bulanului. Se vede clar. Să facem sesizări cui? Tot lor? Păi ei deja s-au acoperit, deja au rezolvat totul. Dosarul copilului care a murit este rezolvat. El a sărit pentru că avea vedenii de la droguri. Cum să dovedim noi că la ușă erau chiar polițiștii. Cum să dovedim noi că ei ne-au bătut fiul. Le-am cerut ajutorul și ne-au trimis la plimbare spunându-ne că nu au ce face. Le-am dus drogurile la sediul poliției și nu am primit niciun ajutor, niciun sfat. Eu muncesc în Germania de dimineața până noaptea târziu pentru a putea plăti clinica de dezintoxicare a fiul meu. Eu nu l-am crezut când mi-a spus că l-a bătut poliția. Apoi am pus cap la cap totul și fiul meu a avut dreptate. Nu este prima dată când a avut probleme cu poliția. Nu îi i-au apărarea. A greșit în fața legii și trebuie să fie pedepsit. Dar cine îi pedepsește oare pe cei care ar trebui să ne apere și ar trebui să aplice legea? Clar nimeni. Îmi este efectiv scârbă de țara în care m-am născut” ne-a povestit borșeanul.

www.vasiledale.ro cere public organelor de cercetare penală să verifice temeinic această declarație oferită de tatăl tânărului în vârstă de 18 ani care susține că a fost agresat de polițiști cu câteva ore înainte ca amicul său să sară de la etajul 2 al unui bloc. Suntem convinși că instituțiile competente ale statului român ne vor transmite și poziții oficiale în acest caz cutremurător.

Prima reacție: IPJ Maramureș

În urma apariției în mediul on-line al articolului cu titlul: „EXLUSIV: Tânărul care s-a aruncat de la etajul 2 al unui bloc din Borșa ar fi fost urmărit de polițiști. Amicul lui bătut cu bastonul și pus sa spună că a căzut. Detalii cutremurătoare”, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș este abilitat să comunice următoarele:

Conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

Asirom plătește despăgubirea pentru biserica din Borșa distrusă în urma unui incendiu

Vasile Dale

IMAGINI DE GROAZĂ: Câinele unui localnic din Mireşu Mare a fost împuşcat de un vânător (FOTO-AUDIO)

Vasile Dale

EXCLUSIV – CAZ INCREDIBIL LA SIGHET: Pentru niște mere, un localnic s-a stropit cu benzină în grădină apoi și-a dat foc. Va fi transferat la București (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

1 mesaj

Calin septembrie 10, 2023 at 11:01 am

Din păcate, fiul tău e mort , deși m-ai respira încă!!! Nu are nici o șansă, degeaba munciți voi pe nu știu unde , ca să ii plătiți dezintoxicarea , trebuia sa fiți lângă el , atunci când era tânăr și naiv , acum e prea târziu, mult prea târziu!!!Banii nu vor rezolva problema voastră, educația și familia sunt singurele șanse împotriva drogurilor !!! Iar dacă doriți ca alții sa nu mai pățească ca voi , afla cine e nenorocitul care i-a vândut droguri , prinde-l și toarna-i pe gat toate drogurile ! E singura opțiune valabila și realista , sa începem sa ne facem noi dreptate .

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.