BREAKING NEWSImportant

IONEL BOGDAN: ”Atragem cât mai mulți investitori dar și turiști în județul Maramureș”

După schimbul de experiență pe care l-am avut anul acesta cu landul Sachsen-Anhalt, Germania, în care am acumulat idei și inițiative valoroase, azi am avut plăcerea de a primi vizita reprezentanților landului Sachsen-Anhalt: Ulrich Thomas, Lars Jörn Zimmer, Dietmar Krause, Andreas Schumann, René Barthel, Tobias Schmidt, în Maramureș.

Am discutat cu delegația germană despre dezvoltarea unei colaborări active și solide între regiunile noastre, prin realizarea de parteneriate în domenii cheie, ce vor sta la baza cooperării noastre.

Am încredere că prin dezvoltarea unor cooperări cu regiuni de la nivel internațional, vom reuși să atragem cât mai mulți investitori în Maramureș, dar și turiști, iar astfel să dezvoltăm și potențialul turistic al județului nostru, care merită să fie cunoscut în întreaga lume.

Te-ar putea interesa si

NE-A VENIT RÂNDUL / ACTUALIZARE: Baia Mare intră azi în carantină

Redactie

FURTUNA: DRUMUL CAVNIC-BUDESTI BLOCAT DE COPACII CAZUTI (GALERIE FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV SURSE / VIDEO: Ucrainenii Igor (20 ani) și Bogdan (22 ani) au fugit din orașul Ternopil (Тернопіль) după ce primiseră ordine de trimitere pe front. Mii de euro ar plăti călăuzelor ucrainene

Vasile Dale

1 mesaj

Misu septembrie 16, 2023 at 7:49 pm

Care investitori că nu am văzut nici unul în ultimii 15 ani.?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.