Preotul Parohiei Ortodoxe Mesteacăn, Mircea Lung se afla în aceste zile într-un pelerinaj organizat de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului în Țara Sfântă. În total, grupul organizat are 56 de persoane (din Maramureș și Gherla).
”Doamne Ajută! Acum am ajuns în Ierusalim la un hotel. Eram în așezământul românesc din Ierihon din Palestina când au început alarmele. Aveam programată o vizită în Bethlehem însă șoferul foarte amabil ne-a întors la cazare și ne-au evacuat imediat spre Ierusalim. Totul era blocat. Alarmele sună a război. Noi mâne dimineața trebuia să ne întoarcem acasă. Era ultima zi. Acum ne cazăm și nu știm ce va urma. Deocamdată așteptăm comunicări oficiale. Dumnezeu să ne ajute să ne întoarcem cu bine. Cei de acasă să fie liniștiți pentru că suntem bine” ne-a transmis părintele Mircea Lung.
Premierul Ciolacu: ”Sunt 790 de pelerini români în Israel. Căutăm soluții să-i aducem acasă”
„Împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă.
După cum bine știți, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel”, a spus, sâmbătă, Marcel Ciolacu, întrebat dacă vreun român din Israel a cerut ajutorul autorităților române.
Deocamdată, spune premierul, s-a dat o avertizare de stare de război: „vom vedea evoluează lucrurile”.
Prim-ministrul a precizat că nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict.
Benjamin Netanyahu, primele declaraţii după atacurile masive de sâmbătă: „Suntem în război şi vom câştiga!”
Cel puțin 40 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas, susține Magenul David Adom. Peste 700 de persoane sunt rănite grav.
De asemenea, preşedintele consiliului regional Shaar ha-Negev a fost ucis într-un schimb de focuri.
Comentariile lui Netanyahu, făcute într-un discurs televizat, sunt primele pe care le face de când conducătorii Hamas din Fâșia Gaza au lansat un atac major, pe mai multe fronturi, asupra Israelului, sâmbătă în zori.
El a ordonat chemarea rezerviștilor și a promis că Hamas va „plăti un preț pe care nu l-a cunoscut până acum”.
„Suntem în război”, a declarat Netanyahu. „Nu e o „operațiune”, ci război”, a spus acesta.
De asemenea, premierul a ordonat armatei să elibereze orașele în care sunt infiltrați militanții Hamas care au rămas blocați în schimburi de focuri cu soldații israelieni, notează AP.
Armata israeliană a declarat stare de război în urma atacurilor de sâmbătă asupra Israelului din Fâşia Gaza palestiniană.
Anterior, armata israeliană anunţa că un „număr nedeterminat de terorişti” s-a infiltrat pe teritoriul israelian dinspre Fâşia Gaza. Armata a cerut localnicilor să rămână în locuinţe.
1 mesaj
[…] EXCLUSIV FOTO: CAPTIVI în războiul din Israel. 56 de pelerini din Maramureș și Gherla evacuați … ierusalimisraelmaramureșmircea lungpreot mesteacănrăzboistiri baia marestiri maramurestel avivDistribuie0 stirea anterioara […]