Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Grav accident la Satu Mare, cinci persoane rănite

Astăzi, 11.10.2023, în jurul orei 07:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost anunțat prin apel la 112 despre producerea unui accident rutier pe strada Botizului, la sensul giratoriu care face legătura cu centura orașului.

La locul evenimentului s-au deplasat 12 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

În sprijin au fost alocate și trei ambulanțe SAJ.

În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism, în care se aflau cinci pasageri. Aceștia au fost predați cadrelor medicale, care le-au acordat asistență medicală la fața locului.

După evaluarea primară, trei dintre persoanele implicate în accidentul rutier au fost transportate cu traumatisme ușoare la Unitatea de Primiri Urgențe, Satu Mare. Echipajele de pompieri au asigurat măsurile PSI specifice.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT