BREAKING NEWSImportantTara Lapusului

Un bistrițean a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și fără să dețină permis de conducere

Azi noapte, în jurul orei 00.00, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe D.J. 171, la ieșirea din localitatea Suciu de Sus.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 54 de ani din Bistrița Năsăud, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, a intrat în șanțul ce se afla pe marginea drumului.

Iarna Baimareana

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu-Lăpuș, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Te-ar putea interesa si

URMARE: Fiul de polițist din Mireșu Mare a fost reținut de polițiști. Procurorii l-au lăsat liber

Vasile Dale

ECLUSIV FOTO: TRAGEDIE ÎN LĂPUȘ – Un bărbat a fost găsit spânzurat

Vasile Dale

SPECTACOL LA CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR: Ziua Internațională a Dansului în Maramureș

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.