Important

Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un inculpat, după apelul unui polițist la Call-center anticorupție

La data de 10.11.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, fără calitate specială, cercetat în stare de arest preventiv, propunând condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere, pe un termen de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

De asemenea, prin același acord, s-au stabilit ca pedepse complementare interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat și de a conduce orice categorie de autovehicule.

Iarna Baimareana

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorul a reținut că, în data de 19.10.2023, un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Poliția orașului Baia Sprie a depistat un bărbat care conducea un autoturism pe D.N. nr. 18 în orașul Baia Sprie, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și având dreptul de a conduce suspendat. În acel context, cel din urmă i-a oferit suma de 400 lei și i-a promis că îi va oferi și suma de 500 de euro, solicitându-i în schimb polițistului să nu dispună măsurile legale subsumate angajării răspunderii penale.

Discuțiile care au avut loc în contextul sus-menționat au fost înregistrate audio-video de dispozitivul tip bodycam aflat în dotarea polițistului.

Polițistul a refuzat „oferta“ celui în cauză, a apelat linia Call-center 0800.806.806 și a formulat un denunț la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Maramureș.

Te-ar putea interesa si

Klaus Iohannis și Ionel Bogdan au început campania electorală furând istoria Maramureșului

Vasile Dale

CE SE MAI FURĂ ÎN MARAMUREŞ: la Sighet electronice, biciclete, alimente, la Seini flori şi mărţişoare, la Sarasău televizoare

Vasile Dale

FOTO/VIDEO – PERCHEZIŢII ÎN MARAMUREŞ: Cercetaţi pentru înşelăciune cu măşti de protecţie

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.