BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

SIGHETU MARMAŢIEI: Consilierul local Curmei Irina Adriana a fost exclusă din PSD. I se impută că a atacat partidul și primarul și că soțul ei a preluat șefia la AUR Sighet

Mișcare șoc pe scena politică sigheteană: consilierul local Curmei Irina Adriana a fost exclusă din Partidul Social Democrat (PSD). Decizia a fost luată într-o ședință de birou local al PSD Sighet din seara zilei de 15 noiembrie a.c.

Consilierei Curmei i s-a reproșat faptul că în mod continuu l-a tot atacat pe primarul Vasile Moldovan și partidul, atât în ședințele de Consiliu local, cât și în spațiul public, cum ar fi diverse postări pe rețelele de socializare. Acesteia i s-a mai reproșat și faptul că de curând a preluat conducerea organizației locale AUR Sighet, prin intermediul soțului ei, care a fost numit interimar în funcția de coordonator local al partidului.

Iarna Baimareana

Demiterea vine după o serie de ședințe furtunoase care s-au derulat în sediul PSD Sighet, ședințe în care i s-a cerut de către cei mai mulți membri ai Biroului local demisia din partid, sugerându-i-se să se înscrie cu acte în regulă în AUR.

Decizia de excludere din partid a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți din Biroul local al PSD Sighet, fiindu-i deja comunicată consilierei excluse.

Potrivit Statutului PSD, Curmei Irina Adriana poate contesta decizia de excludere emisă de către Biroului local al PSD Sighet la Comisia județeană de Etică, Integritate și Arbitraj a PSD Maramureș. Consilierul local exclus nu a formulat un punct de vedere către Sighet 247 prin care să arate dacă va contesta sau nu decizia de excludere din partid.

În cazul în care nu contestă decizia, în termen de 15 zile aceasta nu va mai fi membru PSD și își va pierde automat și funcția de consilier local. Dacă va alege să conteste decizia, atunci rămâne în continuare consilier local până la pronunțarea forului superior al PSD Maramureș. Însă și decizia Comisiei județene de Etică, Integritate și Arbitraj a PSD Maramureș poate fi atacată în instanța de judecată, caz în care, până la judecarea procesului, aceasta își va păstra în continuare funcția de consilier local PSD.

Din practica judiciară, un astfel de proces durează între 1-3 ani, fapt ce o va menține practic pe Curmei Irina Adriana în funcția de consilier local în cadrul Consiliului local al municipiului Sighetu Marmației până la următoarele alegeri. Rămâne de văzut dacă aceasta va contesta sau nu decizia de excludere emisă de Biroul local al PSD Sighet.

Vezi mai jos în facsimil decizia de excludere din PSD Sighet a consilierului local Curmei Irina Adriana:

Sursa sighet247

Te-ar putea interesa si

FOTO/VIDEO: Impact între două mașini la Câmpulung la Tisa. Cinci persoane rănite (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

PANICĂ ÎN ZONA BERINŢA: Un stâlp s-a prăbușit peste un autobuz plin cu elevi (FOTO/ACTUALIZARE)

Vasile Dale

ACŢIUNE SALVAMONT pentru căutarea unui ucrainean rătăcit de 4 zile în Munţii Maramureşului – actualizare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.