Important

Cum a înşelat un tânăr din Coltău doi lucrători comerciali cu suma de 700 de lei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au reușit să probeze activitatea infracțională a unui tânăr de 22 de ani din Coltău care a născocit o metodă ilegală de a face bani.

În data de 17 noiembrie acesta a intrat într-o cafenea de pe strada Victoriei din municipiu și l-a indus în eroare pe barmanul de serviciu convingându-l să-i dea suma de 300 lei, sub pretextul că administratorul cafenelei are o comandă personală la o cofetărie unde el este angajat și a fost trimis să încaseze acei bani. Barmanul i-a remis suma de bani cerută, fără a efectua verificări privind identitatea acestuia, ulterior realizând că a fost înșelat.

În data de 21 noiembrie, folosind aceeași metodă tânărul a mai făcut rost de 400 de lei de la vânzătoarea unui magazin situat pe strada Vasile Lucaciu. Aici tânărul a mimat o conversație telefonică cu șefa magazinului care ar fi fost de acord ca vânzătoarea să-i dea bărbatului bani din casa de marcat pentru o comandă la pizzerie. După ce bărbatul a plecat, victima a constatat faptul că a fost indusă în eroare, întrucât persoana necunoscută de sex masculin nu era livrator la nicio pizzerie, iar administratorii magazinului nu aveau nicio comandă neachitată.

Cele două victime au sesizat poliția iar în urma investigațiilor informativ-operative ale polițiștilor Biroului de Investigații Criminale, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor de înșelăciune a fost identificat.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului de 22 de ani din Coltău.

Te-ar putea interesa si

Forza ZU la Maramu’ a unit peste 75.000 de oameni pe cea mai mare scenă văzută în Maramureș!

Vasile Dale

Ionel Bogdan: Extindem proiectul ”Testăm în Maramureș” și oferim servicii de testare gratuită COVID-19 și cetățenilor ucraineni

Vasile Dale

CONTRABANDĂ: Ţigări de 86.000 de lei găsite de poliţişti într-un garaj din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 8 seconds