BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

CONDAMNARE DEFINITIVĂ, ”cadou” de MOȘ NICOLAE: Polițist de la Biroul Rutier Baia Mare condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

La începutul de lună decembrie 2021, un polițist de la Biroul Rutier Baia Mare a fost trimis în judecată după ce ofițerii DGA l-au acuzat de luare de mită în formă continuată. Vizat era agentul șef de poliție Romeo Pretli.

”Din materialul de urmărire penală administrat în cauză au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de polițist, a primit sume de bani în lei și valută de la un număr de 3 persoane, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nedispunând în schimb sancționarea lor contravențională, în urma constatării comiterii unor abateri rutiere” susțineau la momentul respectiv cei de la DGA.

Ce a hotărât astăzi 6 decembrie 2023 Curtea de Apel Cluj

Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 74 din 9 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Maramureş, pe care o desfiinţează cu privire la dispoziţia de achitare a inculpatului pentru acţiunea materială din data de 15 iulie 2020 şi rejudecând în aceste limite, Menţine dispoziţia de condamnare a inculpatului P.R.P., la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 – modificată şi completată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acţiuni materiale, prin înlăturarea acţiunii materiale presupus a fi fost săvârşită la data de 15 iulie 2020).

Înlătură dispoziţia de achitare a aceluiaşi inculpat pentru acţiunea materială presupus a fi fost săvârşită la data de 15 iulie 2020.

Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b din C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul P.R.P. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 9 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Maramureş. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, azi, 6 decembrie 2023.

Astfel, în baza art. 67 al. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g şi k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 ani, care se va executa, conform art. 68 al. 1 lit. c Cod penal, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, încredinţând supravegherea Serviciului de Probaţiune Maramureş.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul urmează să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

– să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Atrage atenţia inculpatului asupra cazului de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzut de art. 96 Cod penal.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

FOTO / VIDEO – Incendiu în Cimitirul Mare din Sighet din cauza lumânărilor aprinse de Ziua Morților

Vasile Dale

FOTO: Femeie aflată la cules de ciuperci în zona Firiza a căzut și și-a rupt piciorul. A fost coborâtă de salvamontiști

Redactie

VIDEO | EXCLUSIV: S-AU PĂRUIT CA ÎN FILME – Două adolescente filmate lângă un parc din oraș în timp ce își împărțeau pumni și palme (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

1 mesaj

DEFINITIV: Poliţist din Remetea Chioarului condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru distrugere și instigare la acces ilegal la sistemul informatic – Stiri din Maramures decembrie 7, 2023 at 8:43 am

[…] Poliţist din Remetea Chioarului arestat preventiv pentru distrugere prin incendiere (actualizare)CONDAMNARE DEFINITIVĂ, ”cadou” de MOȘ NICOLAE: Polițist de la Biroul Rutier Baia Mare condamn… acces ilegal sistem informaticbaia maredistrugereinchisoareinstigareipj […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.