Important

Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș: „ România condusă de Guvernul Ciolacu va avea și-n 2024 un buget al dezvoltării și al creșterii economice!”

Dezbaterile pe marginea proiectului de Buget sunt pe ultima sută demetri, echipa condusă de premierul Ciolacu fiind extrem de atentă la domeniile vulnerabile și care au nevoie de o atenție sporită: Educație, Sănătate, Investiții!

„Guvernul condus de Ciolacu lucrează la CEL MAI MARE BUGET PENTRU INVESTIȚII – 25 de miliarde de euro, peste 7% din PIB pentru anul 2024! Va continua finanțarea marilor lucrări de infrastructură. Educația va avea cel mai mare buget din istorie, pensiile vor crește în două rânduri, așa cum s-a planificat – în ianuarie, cu 13,8%, și-n septembrie, la recalculare. Cresc alocațiile pentru copii, iar salariile bugetarilor vor crește cu 5%. Ale demnitarilor NU, PSD s-a opus! Demnitarii trebuie să fie ultimii cărora să le crească salariile pentru că nu poți fi credibil, nu poți cere cumpătare în cheltuirea banilor publici, dacă nu tu însuți, ca demnitar, nu dai un exemplu”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
Indemnizațiile primarilor se amână cu încă un an, după aceeași logică, dar va fi majorat transferul la Pilonul II de pensii de la 4,75% de la 3,75%. Premierul a fost ferm, nu se pune problema să nu se respecte jalonul corespunzător din PNRR.

”2024 va fi un an al investițiilor, un an în care domenii care sub conducerea liberală au fost văduvite de un buget decent: Ministerul Educației are un plus de 61% care reprezintă 21,8 miliarde lei față de execuția 2023. Salariile profesorilor vor crește în două etape: 13%, la 1 ian 2024 și +7% de la 1 septembrie. Ministerul Sănătății va primi în plus 36% , un plus de 4,7 miliarde lei fata de execuția 2023 și exemplele pot continua, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
Potrivit Premierului, proiectul bugetului ar urma să fie discutat joi în Guvern. Apoi ar urma adoptarea bugetului de către Parlament până în Crăciun.

Te-ar putea interesa si

Cum s-a îmbogățit capitalistul liberal Ionel Bogdan din contracte cu Statul Român

Redactie

INFRACŢIUNI RUTIERE: Cinci dosare penale pentru cinci bărbaţi care au comis infracţiuni la regimul rutier în weekend

Redactie

Bogdan Lari MIHEI, președintele Autorității Vamale Române a participat la inaugurarea reluării traficului feroviar cu Ucraina prin punctul de trecere a frontierei Valea Vișeului – Dilove

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.