Important

LANSARE DE CARTE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU”: ”NEÎNDEMÂNATIC DE VIU”

Consiliul Județean Maramureș, prin Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Revista de Cultură ”Nord Literar” și Uniunea Scriitorilor din România – Reprezentanța Maramureș, organizează lansarea volumului de poezii ”Neîndemânatic de viu”, semnat de Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Scriitorul Mircea Ciobanu spunea despre Varujan Vosganian: ”Urmăresc de multă vreme scrisul lui Varujan Vosganian. Interesul meu pentru poezia lui creștea pe măsură ce descopeream că ea vine dintr-un surplus de energie, iar poeziile nu sunt altceva decât o încercare de recuperare a unei bogății amenințând, altminteri, să se risipească. Poeme umbrite de o statornică revoltă, mâhnire, scrise parcă dinadins pentru a nu putea fi publicate. Cineva se împotrivea evidențelor; cineva stăruia că creadă că nu zadarnic se așază la masa de scris. Varujan Vosganian are toate datele unui artist care-și face religie din refuzul faptului împlinit”.

Evenimentul va avea loc vineri, 15 decembrie 2023, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare, la ora 17:00.

Despre carte și autor vor lua cuvântul: Dana Gagniuc-Buzura, managerul Revistei ”Nord Literar”, prof. Daniela Sitar-Tăut, critic literar, Gheorghe Pârja, redactor șef ”Nord Literar”, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea.

Te-ar putea interesa si

Testări mamografice pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 ani, în Mireșu Mare și Recea

Redactie

Trafic intens la frontieră din cauza protestelor transportatorilor de marfă poloni și sloveni

Redactie

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Riscă maramureșenii fără venituri să petreacă iarna în frig?”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.