Important

Atenție la noile metode de fraudă informatică

Tot mai multe persoane sesizează poliția pentru fapte de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Polițiștii vă atrag atenția asupra unei noi metode de fraudă online, folosită de persoane care se prezintă drept specialiști în cadrul unor platforme sau companii de investiții care ar ajuta oamenii să-și sporească veniturile.
Pentru a intra în posesia profitului, victimele sunt convinse să instaleze pe computer sau telefon aplicații sau programe care permit accesul de la distanță la toate datele personale salvate, conturi, date card, parolele de la aplicațiile de banking.

Prejudiciul suferit de victime prin acest mod de operare este mare, pentru că infractorii au acces la toți banii deținuți de acestea.

Astfel, atenție, în primul rând, la dorința de câștiguri fără muncă. Apoi la propunerile unor persoane necunoscute în a face diferite investiții. Atenție la datele pe care vi le solicită. Niciodată nu oferiți datele cardului și nu acceptați să instalați pe dispozitivele dvs. diferite aplicații cum ar fi: Remote desktop, AnyDesk sau orice altă aplicație prin care persoane necunoscute pot să aibă acces la dispozitivul dvs. de la distanță. De asemenea atenție la modul de utilizarea a card-urilor în general, inclusiv a card-urilor Revolut. Card-urile bancare nu se fotografiază pentru că dețin date prin care terțe persoane pot avea acces la banii dvs.

Pentru a preîntâmpina astfel de situații neplăcute polițiștii vă recomandă:

  • Evitați să acceptați instalarea unor aplicații pe dispozitivele dvs. la solicitarea unor necunoscuți, pentru că riscați să le dați acestora posibilitatea de a avea acces la informațiile de pe dispozitivul dumneavoastră.
  • Evitați să trimiteți fotografii cu card-urile dvs.;
  • Dacă primiți mesaje sau mail-uri din partea băncilor să fiți atenți la URL (adresa electronică) și să nu dați curs solicitărilor fără să verificați la bancă corectitudinea acestora;

Atenție la modul de utilizare a card-urilor bancare:

  • Memorați codul PIN al card-ului bancar sau cel puțin nu-l păstrați alături de card sau notat pe acesta. De asemenea codul PIN nu se divulgă nimănui, tocmai pentru a evita utilizarea acestuia fără acordul dvs.;
  • Refuzați trimiterea de fotografii cu cardul bancar, acesta conține date prin care cel care le primește are acces la banii din contul dvs.
  • Când extrageți bani de la bancomat, fiți atenți la operațiunile pe care le faceți și nu uitați să vă ridicați banii din fanta bancomatului;
  • În cazul în care vă pierdeți card-ul bancar, sesizați banca emitentă pentru a bloca contul dvs. și solicitați alt card;

Atenție atunci când vindeți sau cumpărați bunuri de pe internet:

  • Dacă vindeţi bunuri prin diferite site-uri de vânzări, trebuie să ştiţi că plățile nu se fac prin accesarea link-urilor trimise de potenţiali cumpărători prin care vi se solicită să vă introduceți datele card-ului bancar. Datele card-ului se folosesc pentru a face plăți, nu pentru a încasa bani. Pentru încasarea banilor este nevoie de un cont IBAN. Atunci când vindeţi produse puteţi să primiţi banii prin transfer bancar în contul dvs. sau printr-o firmă de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia produsului. Totodată, dacă site-ul respectiv are chat, nu acceptaţi să mutaţi discuțiile pe diferite rețele de comunicare. Păstraţi discuțiile cu potențiali cumpărători pe site-ul oficial, astfel veţi putea fi ajutat în caz de fraudă;
  • Dacă cumpăraţi bunuri din magazine online, fiţi atenţi la seriozitatea site-ului. Evitaţi magazinele online care au fost înregistrate recent, au un domeniu creat doar de câteva luni, un astfel de site este considerat nou şi presupune un risc să comandaţi produse de pe acesta;
  • Optaţi pentru a plăti bunurile comandate la destinaţie, nu în avans.
  • Dacă totuși preferați să plătiți online, atenție la cum folosiți datele card-ului, evitați să le salvați chiar și pe site-ul magazinului online preferat, de unde achiziționați bunuri în mod frecvent.

Poliţiştii vă recomandă să fiţi vigilenţi atunci când vă întâlniți cu oferte de câștiguri ușoare pe internet, când faceți achiziții din magazine online și când utilizați card-ul bancar sau datele acestuia!

Te-ar putea interesa si

Remix-ul unui băimărean cu salutul “Jo napot kivanok, PSD” a președintelui Iohannis, urmărit de sute de mii de români

Vasile Dale

ÎNCEPÂND DE AZI: Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.ro

Redactie

ATENTIE SOFERI: NU DAI PRIORITATE AMBULANTEI RAMAI FARA PERMIS DE CONDUCERE!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.