Important

Finanțare de 500.000 pe Legea Bugetului de Stat pentru DC64 Șomcuta Mare

Parlamentul a dezbătut, la finalul lunii decembrie 2023, Legea Bugetului și Legea Bugetului Asigurărilor Sociale pentru 2024. Bugetul pentru anul în curs include cheltuieli mari pentru investiții și programe de sprijin pentru categoriile vulnerabile, dar și o creștere istorică de 61% pentru educație. Ministerul Dezvoltării a primit cu 50% mai mult decât în anul precedent, în timp ce la Ministerul Sănătății creșterea a fost de peste 40 de procente. La Legea Bugetului de Stat pentru 2024 au depus amendamente și parlamentarii PSD Maramureș, solicitând suplimentarea fondurilor pentru primăriile care au proiecte în dezvoltare și au nevoie de sprijin, a precizat deputatul PSD Maramureș Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților.

Iarna Baimareana

”Împreună cu colegii mei parlamentari, deputatul PSD Gheorghe Simon și senatorul PSD Maramures Sorin Vlașin am depus amendamente la Legea Bugetului de Stat pe 2024, pentru a veni în sprijinul primarilor harnici din Maramureș care au nevoie de fonduri pentru a finaliza proiectele aflate în derulare. Un astfel de primar este și Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, pentru care am obținut o suplimentare de 500.000 de lei pentru finalizarea drumului comunal DC 64. Acest proiect a fost demarat pe PNDL1 și a primit finanțări succesive, reușindu-se asfaltarea a aproximativ 13 km de drum comunal. Suma alocată acum va fi folosită pentru stratul de asfalt pe suprafața rămasă de 2,5 km. Mereu voi susține toți primarii harnici și implicați ai Maramureșului, pentru că fiecare cetățean merită să aibă cele mai optime condiții de trai”, a declarat președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea.

Te-ar putea interesa si

11 oferte depuse pentru realizarea a două dintre cele mai importante obiective de investiții din Maramureş

Redactie

FOTO: Accident mortal la Andrid. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un parapet

Redactie

BAIA MARE: CONCERT ORGANIZAT DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.