BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

VIDEO, FOTO: Femeie bolnavă, coborâtă de salvamontişti din zona Bistra

O nouă zi o nouă acțiune de salvare derulată de salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș în zona Bistra, pe Valea Vișeului.

Apelantul care a sunat la 112 a anunțat despre faptul că la domiciliu de unde efectuează apelul se află o persoană de sex feminin în vârstă de 51 ani, inconștientă, cu multiple probleme medicale, acesta solicitând ajutor de urgență.
Totodată apelantul a menționat că zona e cu acces dificil iar deplasarea pe o distanță de 4-5 km se poate face doar terestru.

Salvatorii montani au acționat cu echipa de suport colaborând cu cei de la Ambulanța Maramureș iar, după aproximativ 3 ore persoana cu probleme medicale, stabilizată, a fost coborâtă de salvatorii montani cu targa UT2000 plus aflată în dotarea serviciului până unde a fost preluată de echipajul SAJ Maramureș și a fost transportată la unitatea medicală pentru investigații.

Te-ar putea interesa si

SCHIMBĂRILE CODULUI RUTIER DIN 2020: Vorbești la telefon, adio permis pentru 30 de zile

Vasile Dale

REUTERS: DE RÂSUL EUROPEI – Un ucrainean care făcea contrabandă cu măști de protecție în România, prins de polițiști când ieșea din râul Tisa

Vasile Dale

DESCOPERĂ ELEGANȚA ȘI TRENDUL ÎN DECORAȚIUNI DE CRĂCIUN PREMIUM DE LA HOME STUDIO 22!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.