BREAKING NEWSImportantNational

Ministerul Sănătăţii a instituit starea de alertă epidemiologică

Având în vedere creşterea accelerata a numărului de cazuri de îmbolnăvire prin gripă, Ministerul Sanatatii a instituit starea de alertă epidemiologică . În vederea prevenirii şi limitării îmbolnăvirilor prin gripă şi alte infecţii virale respiratorii, se instituie urmatoarele masuri:

1.Unităţi sanitare cu paturi:

a) limitarea programului de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi, pe baza analizei efectuate de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti;
b) realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu recomandarea de izolare voluntară la domiciliu a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie sau efectuarea de activităţi ce nu implică interacţiunea cu pacienţii;
c) purtarea echipamentului de protecţie adecvat, respectiv măşti, mănuşi, halate, de către personalul medical şi alte persoane care intră în contact cu pacienţii;
d) asigurarea stocurilor de antivirale, în special de către unităţile sanitare cu paturi care internează cazuri de infecţii respiratorii acute;
e) asigurarea instituirii terapiei antivirale specifice la pacienţii care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa cu/fără diagnostic de laborator, după caz;
f) asigurarea condiţiilor necesare pentru vaccinarea antigripală a personalului medico-sanitar şi auxiliar nevaccinat;
g) asigurarea sau refacerea, după caz, a stocurilor de echipamente de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestora de către personalul medico-sanitar şi auxiliar;
h) asigurarea sau refacerea, după caz, a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante, pentru o igienă riguroasă a mâinilor şi a suprafeţelor.

2.La nivelul angajatorilor din toate sectoarele de activitate se recomandă:

a) evitarea aglomerărilor în spaţiile de lucru, acolo unde este posibil;
b) realizarea unui triaj epidemiologic zilnic şi recomandarea de izolare voluntară la domiciliu a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;
c) încurajarea vaccinării antigripale a personalului.
  1. La nivelul unităţilor/instituţiile de învăţământ se recomanda: a) realizarea triajului zilnic în colectivităţile şcolare;
    b) informarea părinţilor sau aparţinătorilor legali privind semnele şi simptomele infecţiilor respiratorii;
    c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor;
    d) aerisirea periodică a încăperilor;
    e) respectarea etichetei tusei şi strănutului, utilizarea de batiste de unică folosinţă.
  2. Măsurile generale recomandate pentru populaţie sunt:
    a) consultarea medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru a stabili indicaţiile terapeutice, izolarea la domiciliu şi eventuale investigaţii suplimentare;
    b) pentru persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie se recomandă purtarea măştii de protecţie dacă trebuie să se deplaseze în comunitate;
    c) respectarea etichetei tusei şi strănutului, utilizarea de batiste de unică folosinţă;
    d) menţinerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
    e) evitarea aglomeraţiilor, aerisirea spaţiilor închise şi purtarea măştii de protecţie;
    f) continuarea vaccinării antigripale, în special pentru populaţia expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicaţii ale gripei – persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, persoane imunodeprimate, persoane cu afecţiuni cronice respiratorii sau cardiace.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: INCREDIBIL – Nebunie în Vama Petea și PTF Urziceni! 5-8 ore de așteptare pentru a intra în România. Nervi, claxoane, înjurături, coloane uriașe

Vasile Dale

IMAGINI ȘOCANTE: O oră au tăiat pompierii mașina pentru a salva viața unui bărbat încarcerat pe Vasile Lucaciu lângă Pompieri. Bărbatul a murit la spital (foto/video – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

ULTIMĂ ORĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Agresorul polițistului de la Rutieră aflat în pensie este cercetat in libertate (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.