ȘURDEȘTI
Astăzi, 06 februarie, la ora 08.37, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, pe D.J. 184, la ieșire din localitatea Șurdești spre Cavnic, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism condus de către un bărbat de 45 de ani, din Sighetu Marmației, a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 62 de ani, din Baia Mare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 4 ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului condus de bărbatul de 45 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, unde a rămas internată. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
BAIA MARE
Un alt eveniment rutier a avut loc ieri după amiază pe bulevardul Unirii din Baia Mare, în zona magazinului Maramureș. Un șofer în vârstă de 21 ani a suprins și accidentat o femeie în vârstă de 43 de ani Baia Mare, care traversa strada.
Femeia a fost preluată de echipajul SMURD și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Șoferul a fost testat rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă.
BERBEȘTI
Aseară, 05 februarie, la ora 21.10, în timp ce polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag exercitau serviciul de patrulare pe D.N.18 în localitatea Berbești, au observat un autoturism ce se deplasa haotic pe drumul public.
S-a procedat la oprirea autoturismului prin semnalele luminoase şi acustice, iar la volan a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din județul Sălaj. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere.
Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației – Secţia CPU pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool în sânge.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
BAIA MARE
Azi noapte, la ora 00.21, în timp ce polițiștii Biroului Rutier Baia Mare se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la efectuarea controlului asupra conducătorului unui autoturism, care a parcat în parcarea unui imobil de pe bulevardul Regele Mihai I.
La volan a fost identificat un bărbat de 27 de ani din județul Satu Mare. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest rezultatul fiinde de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.