BREAKING NEWSEveniment

DIVERGENȚE la ITPF Sighet: Vrem orele sindicale! VS Să trimită sentința în care se precizează calitatea

Astăzi pe rețelele de socializare Sindicatul Național DECUS, organizație sindicală legal constituită și afiliată la FNSP Smart Lex, prin președintele executiv al SN Decus – Bogdan Bănică, a transmis ITPF Maramureș o plângere penală prealabilă în care invoca faptul că ”la data de 31 ianuarie 2024 v-am solicitat acordarea dlui aget șef de poliție de frontieră Ion Tomoiagă a unui număr de 20 de ore pentru a desfășura activități sindicale în luna februarie 2024, fiind surprinși că solicitarea noastră a fost respinsă în mod nejustificat de către conducerea unității, în condițiile în care în cursul lunii ianuarie 2024, o solicitare identifică a fost avizată pozitiv (…)

”Considerăm ca fiind acțiuni de intimidare și constrângere a activității sindicale a reprezentantului organizației noastre la nivelul ITPF Sighetu Marmației, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 176, alin. 2 din Legea 367/2022 privind dialogul social: ”condiționarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuțiilor funcției membrilor aleși în organelor de conducere ale organizațiilor sindicale constituie infracțiune și se pedepseșe cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Iarna Baimareana

”Suntem neplăcut surprinși să observăm faptul că, din motive încă necunoscute nouă, au început activități de imixtiune în munca sindicală exercitate de conducerea ITPF Sighetu Marmatiei. Luam parte la constrângerea și intimidarea liderului nostru la nivel judetean, prin neacordarea timpului alocat activitatii sindicale, ceea ce evident ne aduce un prejudiciu atât de imagine, cât și material, prin îngreunarea extinderii organizatiei.

Am înaintat o plângere prealabilă și în cazul în care nu se va lua act cu celeritate de solicitările noastre legitime, luăm în calcul să ne adresăm instanței de judecată precum și unității de parchet comptente” ne-a declarat Bogdan Bănică, președinte executiv al SN Decus.

Reacția ITFP Sighetu Marmației

”În data de 8.02.2024, la nivelul ITPF Sighetu Marmatiei a fost înregistrată plângerea prealabilă formulată de către Sindicatul Național al Polițiștilor din România Decus cu privire la orele sindicale solicitate de către reprezentanții acestui sindicat. În continuare, se vor efectua verificări cu privire la cele sesizate, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun” este comunicatul oficial transmis redacției de ITPF Maramureș.

Te-ar putea interesa si

VIŞEU DE SUS: Armă de vânătoare deținută ilegal de către un maramureșean

Vasile Dale

SUPRAVEGHEAT DUPA ELECTRIC CASTLE: BAIMAREANUL PRINS CU UN KILOGRAM DE COCAINA A FOST ARESTAT PREVENTIV

Vasile Dale

ÎNTÂLNIRE ONLINE: Patru companii israeliene din domeniul medical şi-au prezentat produsele şi ofertele spitalelor din Maramureș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.