Important

11 oferte depuse pentru realizarea a două dintre cele mai importante obiective de investiții din Maramureş

Un număr de 11 oferte au fost depuse pentru realizarea a două dintre cele mai importante obiective de investiții din Maramureș: Campusul pentru învățământul DUAL și Parcul Industrial de Specializare Inteligentă Baia Sprie.
Pentru Campusul destinat învățământului dual s-au depus 6 oferte. Proiectul are o valoare de 25 milioane de euro, fiind finanțat prin programul PNRR.

În acest campus vor fi pregătiți peste 1000 de elevi și studenți până în 2030. Cu facilități precum spații de cazare, laboratoare de specialitate și infrastructură educațională la standarde de ultimă oră, acest proiect se înscrie într-o strategie amplă de dezvoltare a educației și de creștere a potențialului economic al Maramureșului.

Pentru Parcul Industrial de specializare inteligentă de la Baia Sprie, un obiectiv de investiții cu o valoare de 10,8 milioane de euro, s-au depus 5 oferte.

Scopul acestui parc industrial, finanțat din bani europeni, prin Programul Operațional Regional, este atragerea investitorilor și stimularea creșterii economice în județul nostru. Parcul industrial de la Baia Sprie va fi urmat de alte 6 parcuri similare în localitățile Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Fărcașa, Bogdan Vodă, Mireșu Mare și Giulești.

Mulțumesc celor 11 ofertanți pentru interesul manifestat pentru aceste proiecte majore pentru Maramureș. E un semn de încredere și de recunoaștere a muncii noastre de zi cu zi.

După depunerea ofertelor, urmează evaluarea acestora și atribuirea contractelor. Ne dorim să finalizăm cât mai repede procedurile, să trecem la treabă și să deschidem șantierele pentru cele două investiții majore. Continuăm să lucrăm pentru dezvoltarea Maramureșului! – Ionel Bogdan, preşedinte CJ Maramureş.

Te-ar putea interesa si

Liberalii maramureșeni au onorat Ziua Națională a României la Șișești

Vasile Dale

CITYBREAK ÎN BAIA MARE: Au închiriat un apartament dar mizeria era la ”ordinea zilei”. Praf, chiloți, chiștoace dar și prezervative împrăștiate peste tot (VIDEO)

Vasile Dale

Furt de mașină în Strâmtura, furt din locuință în Baba

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.