BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Absurdul absurdului în Poliția Locală Baia Mare – Pentru că iarna ținea florile pe holul comun al blocului, o băimăreancă a fost amendată de polițiștii locali ai lui Ghițucă

Anul acesta în România, polițiștii locali au reușit ”performanțe” greu de egalat într-o lume normală. Au amendat cu 1.800 de lei un bărbat din din Roman pentru că s-a apucat să curețe trotuarul de zăpadă. Apoi, în Caras-Severin, un alt bărbat a fost sancționat pentru că reparat șase bănci și o masă din centrul satului. În topul rușinii naționale era obligatoriu să fie și Poliția Locală Baia Mare!

Portarii locali conduși de boss-ul cercetat disciplinar Ghițucă au reușit ”performanța” de a amenda o femeie pentru simplul motiv că florile care vara înfrumusețau accesul în bloc, acum iarna le-a pus pe holul comun al blocului! O tâmpenie pe care portarii lui Ghițucă au considerat-o ”abatere de la litera legii”.

Iarna Baimareana

Cum s-a ajuns aici

Băimăreanca despre care facem vorbire astăzi este o persoană iubitoare de frumos dar și animale. ”În perioadele calde ale anului florile erau afară, pe marginea trotuarului. Iarna le-am pus pe hol dar nu crede că încurca accesul nimănui în clădire. Nimeni nu a avut nimic cu el. O singură persoană. Un vecin care a și făcut reclamație. Polițiștii locali au venit, mi-au lăsat somație iar apoi au revenit și pentru că nu m-am conformat m-au sancționat. Eu nu o să contest această amendă. Îmi este greu cu doi oameni cu probleme.

Fiul meu a scăpat dintr-un accident rutier grav în 2017 iar soțul meu a rămas fără picior anul trecut. Amândoi cu probleme. O să mă descurc eu cumva. Nu o să îmi cumpăr pâine și o să plătesc amenda. Cumva o să fac. Nu cerșesc mila nimănui.

Dar le voi trimite un memoriu să vadă cine este vecinul reclamagiu. Măcar atât, să știe și ei. Acum florile le-am donat la colegii de la serviciu, cele mai multe. Să aibă noroc la ele. Eu le-am crescut cu dragoste. Aveam și mandarin, lămâi, avocado, tot felul de flori” ne-a povestit băimăreanca.

Te-ar putea interesa si

FOTO EXCLUSIV – NE MÂNDRIM CU EI: Doi paramedici și un voluntar SMURD de la Tg. Lăpuș s-au luptat pentru a readuce la viață un bărbat care s-a spânzurat în Groșii Țibleșului

Vasile Dale

FLAGRANT: Băimăreancă, prinsă în timp ce vindea droguri

Vasile Dale

FOTO – Carambol la ieșirea din Baia Mare. O persoană rănită

Vasile Dale

5 mesaje

Salvarea februarie 18, 2024 at 10:22 pm

Foarte bine că v-au amendat. Cum intră pompierii și salvarea intr-un hol de bloc blocat cu tot felul de prostii.

Raspunde
@Salvarea februarie 19, 2024 at 7:05 am

Esti mai prost ca-n poze, concetatene. Si mai ai si drept de vot.

Raspunde
dan februarie 19, 2024 at 10:46 am

SALVAREA, esti un mare timpit. E parterul pe care incape orice echipaj de urgenta. Nu sint blocate scarile si coturile de la un nivel la altul.

Raspunde
Un cetățean februarie 19, 2024 at 11:39 pm

Salvarea,poate chiar tu ai reclamat….. Macar taci,nu mai umbla cu girofarurile si sirena pornite.

Raspunde
Cornel februarie 20, 2024 at 8:49 pm

Ar fi super daca ar da curs si altor sesizari mult mai serioase. Dar…. se pare ca se ocupa de cei fara sprijin, cei care NU AU INFLUENTA. Eu personal am o sesizare la politia locala, de anul trecut, la care am primit vag un raspuns, prin care imi zice ca i s-a impus persoanei reclamate de mine sa intre in legalitate, fapt ce pana acum nu s-a facut, dar nici nu am mai primit alt raspuns. Dar, pentru oamenii simplii, care au grija de ceva, sunt amendati ca ocupa un spatiul comun, doar la o reclamatie. Oare pe ceilalti nu i-a intrebat nimeni. Poate avaea acceptul a mai mult de jumatate din vecini. Asa ca acum MINORITATE la numar (am inteles ca UN VECIN a facut sesizare) este peste restul MAJORITAR.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.