BREAKING NEWSNationalRecomandate

Cât se dă la nuntă în 2024. Invitaţii maramureşeni sunt cei mai generoşi

Pregătirea unei nunți poate fi una dintre cele mai frumoase experiențe din viața unui cuplu, dar poate fi și una dintre cele mai costisitoare. Tocmai de aceea organizatorii vin cu o nouă idee – conceptul nuntez – dacă nu v-aţi dat seama de la ce vine, este vorba despre nuntă şi botez, două evenimente şi o singură petrecere. Este o variantă mai economică, dar şi cu mai puţine bătăi de cap. 

„Nuntez” adică nuntă plus botez. Pentru cheltuieli mai mici, din ce în ce mai multe cupluri aleg să petreacă o dată şi bine. Iar economiile sunt de ambele părţi, şi la organizatori, şi la invitaţi. 

Iarna Baimareana

Ana Haralambie, organizator târguri de nunţi: S-au scumpit toate cam cu 20 – 30%. Sare de 100 de euro din start. Dacă ai luat meniul de nuntă şi decorul, ceva minim, sare de 100 de euro. Înainte 100 de euro era fiţă.

Cel mai mult costă închirierea restaurantului şi muzica live

Cel mai mult costă închirierea restaurantului şi muzica live. Pentru o trupă numeroasă – unul dintre ingredientele unei petreceri reuşite – mirii ajung să scoată din buzunar chiar şi 10.000 de euro. Florile sunt şi ele extrem de importante. 

Alexandra Găiseanu, antreprenor: Pentru o nuntă exclusivistă merge foarte bine combinaţia de negru şi auriu. Eu am un buchet aici de naşă, o culoare intensă, naşele optează pentru această culoare. Lumânările sunt un accesoriu impotant pt nuntă, dau o eleganţă aparte. Foarte frumoase şi în trend sunt acum cele plutitoare în cilindri.

Hostesele digitale, printre noutăţi

Printre noutăţi, în 2024, organizatorii de nunţi oferă şi hostese digitale. Pentru un astfel de serviciu, mirii plătesc minimum 300 de euro. 

Gabriela Banu, antreprenor: Ne ajută foarte mult să primim invitaţii, să le dăm anumite informaţii, mesaje despre miri, despre locaţie.

Cât se dă la nuntă în 2024

Evident, atunci când costurile sunt mai mari, şi darul de nuntă creşte. Când vine vorba despre dar, maramureşenii sunt cei mai generoşi. Un cuplu oferă acolo între 1.200 și 2.000 de lei. În restul ţării, în funcţie loc, restaurant şi relaţia cu mirii, invitaţii dăruiesc între 1.000 şi 1.800 de lei. 

Sursa: ObservatorNews.ro.

Te-ar putea interesa si

”CU VOIA DOMNULUI” – Facebook-ul Parohiei Greco Catolice Săpânța spartă de hakeri. Enoriașii văd filme porno

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV – Trenul accelerat Baia Mare – București blocat de copacii căzuți pe linia ferată, în GLOD

Vasile Dale

IMAGINI CUTREMURĂTOARE: Elevi de clasa a VIII-a umiliți, injurați, udați cu urină, supuși la mimări de perversiuni sexuale. Totul în Școala Generală din Desești – ACTUALIZARE 2

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.