BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

IMAGINI CUTREMURĂTOARE: Elevi de clasa a VIII-a umiliți, injurați, udați cu urină, supuși la mimări de perversiuni sexuale. Totul în Școala Generală din Desești – ACTUALIZARE 2

Imagini greu de urmărit petrecute într-o școală generală din Maramureș. Scaune aruncate într-o sală de clasă dintr-un colț într-altul. Un elev forțat să mimeze actul sexual oral. Urinat într-o sticlă iar apoi urina aruncată peste ceilalți elevi. Umilințe, înjurături, cuvinte greu de auzit chiar și pentru un adult. Conducerea școlii susține că nu știa despre toate acestea, părinții copiilor în schimb spun contrariul. Cert este că astăzi, inspectorii școlari de la județ au ajuns la unitatea de învățământ.

Totul s-a întâmplat în Școala Generală cu clasele I-VIII Desești. Elevii și părinții spun că sunt toate aceste lucruri se întâmplă de luni de zile. Directorul școlii spune că nici vorba, abia a aflat.

”Am văzut și eu niște imagini de acolo. Sunt fapte reprobabil2. Acolo este clar lipsă de supraveghere a elevilor, serviciul pe școală, activitate didactică. Am trimis dimineață o echipă de inspectori, vom vedea care este situația. O să am discuție cu colegii profesori, se va discuta cu directorul să vedem ce s-a întâmplat. Avem și din partea directorului o solicitare de consiliere.

Filmarea este de la mijlocul lunii februarie. Ieri am primit o sesizare telefonică pe care am înregistrat-o și ne pregăteam să o verificăm astăzi. Așa am aflat că sunt două spețe diferite. Din păcate se întâmplă tot ceea ce le spunem colegilor să fie atenți să nu se întâmple. Îmi pare rău, vom discuta și cu directorul. Este clar că nu va trebui să sancționăm elevii.

Dacă acolo exista supraveghere copiii nu ar fi făcut acele gesturi pe care le-am văzut. Este cert că au anunțat târziu și cred că nu trebuia să ne anunțe pe noi ci să ia măsurile acolo în școală și să fie în mijlocul copiilor. E o școală mică acolo, sunt 4 clase, până în 50 de copii. Este impardonabil să nu îi putem supraveghea. Dacă e pauză colegii trebuia să fie pe hol și să îi audă. Dacă era oră este și mai grav profesorul trebuia să fie în sala de clasă. Acolo se vede clar că elevii sunt obișnuiți să facă ceea ce se vede pe imagini și asta mă duce cu gândul la faptul că acolo este o lipsă totală de organizare” a declarat Mihai Pop, inspector general ISJ Maramureș.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini video, referitoare la conduita unor elevi într-o instituție de învățământ.

Din primele informații obținute faptele s-ar fi comis în cursul lunii februarie, iar până în prezent nu a fost depusă nici o plângere la unitatea de poliție competentă teritorial.

Precizăm că, în respectiva unitate de învățământ au fost desfășurate activități preventive, ultima chiar în cursul acestei săptămâni. La data de 5 martie 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat o activitate preventivă cu tematica prevenirea faptelor de violență și răspunderea contravențională și penală a minorului.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

ACTUALIZARE 2: ”Consider că s-au făcut declarații tendențioase”

Tutorele legal al minorului care a fost filmat ”mascat” ne-a contactat și ne-a transmis că dorește să își expună punctul de vedere în cadrul acestui articol, venind și cu câteva precizări:

”Acel video este filmat înainte de Crăciun, nu în luna februarie. Rolul nepotului meu, pe care îl am în plasament, era cel al Morții. Rolul lui era să distreze oamenii. Nu a avut niciodată intenția necugetată de a mima acte sexuale. Nicio tentă de astfel de comportament. Consider că s-au făcut declarații tendențioase. Copilul meu consider că este calomniat și că i s-a stricat imaginea. Atât lui cât și nouă. Toți părinții clasei a VIII-a au stiut ce s-a întâmplat acolo. Conducerea școlii a luat atitudine de fiecare dată. Și acum s-au luat măsuri” ne-a transmis tutorele legal al minorului.

Te-ar putea interesa si

ULTRAJ LA PENITENCIARUL BAIA MARE: UN AGENT A FOST INJURAT SI AMENINTAT DE UN DETINUT

Vasile Dale

NOROC CHIOR: COPACI SI STALPI CAZUTI PE SOSEAUA NISTRULUI. IMAGINI SENZATIONALE LIVE (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

CORONAVIRUS / NOI RESTRICŢII: Armata va ieşi pe străzi în ajutorul forțelor de ordine publică, Jandarmerie și Poliție

Vasile Dale

9 mesaje

Nicolae martie 8, 2024 at 10:41 am

Domnule Inspector Pop,

Daca nu trebuie sanctionati elevii care fac asfel de fapte ,luati-i ca model prin scoli.
Parintii lor trebuie felicitati ,ca revoltati sunt de neimlicarea , nu a lor ci a profesorilor.
Toti am fost elevi de gimnaziu ,dar nu cred ca este unul sa fi vazut astfel de fapte..
Educatia de baza o da familia.Felicitari parintilor,care probabil sunt revoltati ca profesorii nu se ocupa de educatia lor.
Eu cred ca trebuie sa raspunda si faptasiii si parintii lor.Nu e scoala de corectie sa fie permanent supravegheati.
Si profesorii merita respect !

Raspunde
lesc martie 8, 2024 at 11:58 am

foarte corect. bunul simt si comportamentul uman se invata de acasa de mic, nu de la scoala.

Raspunde
FOTO-VIDEO. Scene Șocante la o școală din Maramureș. Elevi de clasa a 8-a umiliți, injurați, udați cu urină - NewsTeam.ro martie 8, 2024 at 10:46 am

[…] Așa am aflat că sunt două spețe diferite. Din păcate se întâmplă tot ceea ce le spunem colegilor să fie atenți să nu se întâmple. Îmi pare rău, vom discuta și cu directorul. Este clar că nu va trebui să sancționăm elevii, scrie vasiledale.ro. […]

Raspunde
Elevi De La O şcoală Din Maramureş, Filmați în Timp Ce înjură și Aruncă Prin Clasă Cu Scaune. Ce Spun Directorul și Inspectoratul Școlar - Hunedoara Expres martie 9, 2024 at 10:10 am

[…] Filmarea cu elevii care aruncă scaune prin clasă, umilințe și înjurături a fost făcută în februarie, dar abia acum a ieșit la iveală în spațiul public, fiind preluată și de jurnalistul local Vasile Dale. […]

Raspunde
Elevi De La O şcoală Din Maramureş, Filmați în Timp Ce înjură și Aruncă Prin Clasă Cu Scaune. Ce Spun Directorul și Inspectoratul Școlar martie 9, 2024 at 10:35 am

[…] Filmarea cu elevii care aruncă scaune prin clasă, umilințe și înjurături a fost făcută în februarie, dar abia acum a ieșit la iveală în spațiul public, fiind preluată și de jurnalistul local Vasile Dale. […]

Raspunde
Anchetă ISJ după apariția unor imagini dintr-o sală de clasă martie 9, 2024 at 4:10 pm

[…] „Am văzut și eu niște imagini de acolo. Sunt fapte reprobabile. Acolo este clar lipsă de supraveghere a elevilor, serviciul pe școală, activitate didactică. Am trimis dimineață o echipă de inspectori, vom vedea care este situația. O să am discuție cu colegii profesori, se va discuta cu directorul să vedem ce s-a întâmplat. Avem și din partea directorului o solicitare de consiliere”, a declarat Mihai Pop, inspectorul școlar general al ISJ Maramureș, citat de vasiledale.ro. […]

Raspunde
EXCLUSIVITATE: Un fost elev ar fi sărit gardul școlii și i-a pus cuțitul la gât unui elev la Școala Generală din Vișeul de Jos (actualizare) – Stiri din Maramures martie 11, 2024 at 6:51 pm

[…] DIN DESEȘTI – Elev de clasa a VI-a operat după ce un coleg i-a spart nasul în clasăIMAGINI CUTREMURĂTOARE: Elevi de clasa a VIII-a umiliți, injurați, udați cu urină, supuși la m… elevmaramureșpolitieșcoala generală vișeu de josstiri baia marestiri maramuresvişeu de […]

Raspunde
EXCLUSIV: Elevii o iau razna în școli. După ce au aruncat scaune prin clasă, acum s-au filmat PRIZÂND … cretă! Totul la Școala Gimnazială Desești – Stiri din Maramures martie 12, 2024 at 11:46 am

[…] DIN DESEȘTI – Elev de clasa a VI-a operat după ce un coleg i-a spart nasul în clasăIMAGINI CUTREMURĂTOARE: Elevi de clasa a VIII-a umiliți, injurați, udați cu urină, supuși la m…EXCLUSIVITATE: Un fost elev ar fi sărit gardul școlii și i-a pus cuțitul la gât unui elev la […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.