BREAKING NEWSELECTORALE

Ionuț Pîrvu este vicepreședintele PSD Maramureș pe Domeniul Justiție!

Membru al PSD din 1999, Ionut Pîrvu a fost președinte al Organizației de Tineret Baia Mare și vicepreședinte PSD Baia Mare. Consilier local ales pe listele PSD Baia Mare atât în mandatul 2012-2016, cât și în actualul mandat (din 2020 până în prezent), Ionuț Pîrvu susține că egalitatea, solidaritatea, respectul pentru toate puterile statului, respectul pentru mediu și respectarea drepturilor omului sunt valorile social-democrației care i-au fost insuflate încă din copilărie de părinții săi.

Din punct de vedere profesional Ionuț Pîrvu este, de 19 ani, avocat în Baroul Maramureș. A fost ales în trei legislaturi diferite consilier în cadrul Consiliului Baroului Maramureș, iar din anul 2023 este prodecan. Tot valorile sociale democrate și în special respectul pentru justiție și empatia față de oameni îl ajută să obțină rezultate bune în demersul juridic al clienților săi, dar și să îți exercite cu cinste si demnitate profesia.

Din punct de vedere politic își dorește să fie și mai activ în viața politică, dar și să aplice cunoștințele dobândite în cariera profesională și în mandatele de consilier municipal în viitoarele funcții politice și administrative.

Cu astfel de oameni merg înainte, #cuîncredere și vom veni în fața băimărenilor și a maramureșenilor pentru a ne prezenta programul electoral pentru toate competițiile politice care vor urma în acest an! Pentru că AM ÎNCREDERE!
#cuîncredere #vicepreședintePSDMM #DomeniulJustiție #IonuțPîrvu

Te-ar putea interesa si

ULTIMĂ ORĂ: Două victime după ce s-au răsturnat cu motocicleta pe Gutâi (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

DE RASUL CURCILOR: DE ORE-NTREGI POLITISTII SI MASCATII ASTEAPTA UN MANDAT DE PERCHEZITIE. BODYGUARDUL OPERAT DE URGENTA

Vasile Dale

Lucia, o maramureșeancă din Gârdani, a dispărut de o lună în Belgia | Soțul ar fi amenințat-o că va fi „următoarea Elodia”, spun rudele dispărutei

Vasile Dale

1 mesaj

mo martie 20, 2024 at 5:58 pm

lasati gargara si oamenii, haideti cu programelu FLAMANZILOR

Raspunde

Răspunde-i lui mo Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.