Maramureșeanul Cristian Cristea deține, din iulie 2022, un brevet de invenție (nr. 132034) eliberat de OSIM, pentru rețeta de obținere a unui material filtrant pentru potabilizarea apei, din zeolit natural. În prezent, este administratorul firmei SC AQUALAB SRL, care comercializează material filtrant și montează stații de tratare a apei, în special în mediul rural.
– Domnule Cristian Cristea, știm că, de curând, ați fost invitat să vă alăturați unei echipe de cercetători de la Institutul de Bioresurse Alimentare, în cadrul unui proiect științific. Despre ce este vorba?
– La începutul lunii ianuarie 2024, am fost contactat de către reprezentanții Institutului de Bioresurse Alimentare (IBA) din București și mi s-a propus să particip la un proiect științific de cercetare, împreună cu echipa institutului. Motivul a fost faptul că Ministerul Cercetării, prin unitatea de finanțare al învățământului superior și al activităților de cercetare UEFISCIDI, a pus la dispoziție fonduri pentru un parteneriat în cercetare și dezvoltare prin PED 2024. Am primit cu bucurie invitația, mai ales că eram în poziția de a alege obiectul cercetării și, în mare parte, procedura de lucru. Sunt în relații de colaborare cu IBA încă din 2012, pe diferite proiecte și autorizări, IBA fiind și instituția care autorizează suplimentele alimentare. Trebuie să precizez că unul dintre obiectivele mele este implementarea zeolitului natural ca imunostimulator și detoxifiant general. Este o oportunitate de a duce mai departe cercetarea pentru produsul deja brevetat, dezvoltat și care este în implementare: zeolit modificat pentru potabilizarea apei. Tot în această direcție am ales să continui cercetarea, cu propunerea de a dezvolta un produs din zeolit cu un spectru mult mai larg de acțiune. În acest moment, produsul din zeolit pe care l-am dezvoltat și brevetat este capabil să elimine un număr de patru contaminanți din apă: amoniu, fier, mangan, duritate și reduce mult nitriții, nitrații și arsenicul.
– Mai exact, care va fi tema de cercetare cu care veți contribui în cadrul proiectului?
– Ceea ce am propus în acest proiect de cercetare este realizarea unui produs (tot pe bază de zeolit, pentru că zeolitul stă la baza tuturor activităților mele de cercetare, dezvoltare și de afaceri), care să aibă capacitatea de a potabiliza o gamă mult mai mare de surse de apă. Provocările în domeniul potabilizării sunt nenumărate, fiecare sursă de apă având proprietăți specifice. În acest moment, pe piață se găsesc produse, rășini cationice sau anionice, dar fiecare are ca scop eliminarea unui contaminant și fiecare rășină are condițiile proprii de funcționalitate. Acest aspect este greu (spre imposibil) de implementat cu succes în mediul rural, într-o stație de tratare fiind nevoie de foarte multă tehnologie, echipamente, resurse financiare și resurse umane pentru a menține aceste soluții tehnice funcționale. Acesta este motivul principal pentru care, în mediul rural, este atât de greu de obținut apă potabilă: soluțiile tehnice se adresează intituțiilor cu un buget mare și cu personal de specialitate.
– Cât timp va dura proiectul, ce performanțe va avea noul produs și cărui segment de piață i se va adresa?
– Ceea ce urmăresc prin acest proiect de cercetare, care se întinde pe o perioadă de doi ani și pentru care s-a alocat un buget de 825.032 lei, este dezvoltare unui produs cu capacități de a potabiliza apa în mediul rural. Vom continua dezvoltarea produsului existent, iar față de elementele chimice menționate mai sus dorim ca zeolitul să elimine până la nouă elemente chimice, în același timp. Pe scurt, din experiența acumulată, am constatat care sunt în general marile provocări și doresc să dezvolt un produs care să elimine următoarele elemente: clorul în exces, elemente care provin din interacțiunea clorului cu materia organică (ex. acizi haloacetici, generic trihalomentați, care sunt încadrați de legislație în grupa IARC 2B, elemente cu potențial cancerigen), duritate, Amoniul, Nitriții și Nitrații, Fierul, Manganul și apoi metale grele precum Cu, Cd, Pb, As. Practic, doresc dezvoltarea un produs cu spectru larg de acțiune, pe care ulterior, la punerea în funcțiune, singura incertitudine să fie determinarea cantității de material filtrant necesară, pentru a garanta apa potabilă 24/24. Doresc dezvoltarea unui produs eficient și implementarea lui într-un sistem autonom, care să asigure apa potabilă în comunitățile rurale. Sunt mândru ca am posibilitatea de a lucra alături de echipa de cercetare al IBA, cercetători științifici cu experiență, cu persoane recunoscute la nivel internațional în domeniul cercetării.
Aqualab SRL este o companie privată a cărei obiect de activitate este producerea materialului filtrant, rășină cationică Litozen (pentru eliminarea amoniului, fierului, manganului și durității din apă), producerea și instalarea Stațiilor de tratare a apei, respectiv servicii de autorizare (DSP, Mediu, ANRSC) pentru instituțiile abilitate să administreze rețeaua publică de apă și canalizare, aflate în subordinea administrației publice locale. Mai multe detalii pe https://aqualab.ro/ |