Important

La mulţi ani Poliţiei Române! La mulţi ani poliţiştilor din Maramureș!

Ieri, 25 martie a.c., sub semnul Bunei Vestiri, polițiștii aniversează 202 ani de la înființare.

Iarna Baimareana

Ziua a debutat cu un ceremonial religios dedicat cinstirii memoriei polițiștilor care nu se mai află printre noi. A fi poliţist înseamnă a trăi situaţii limită şi uneori a-ţi pune viaţa în pericol. Riscurile şi sacrificiile sunt inerente, iar în timpul executării misiunilor, unii poliţişti au devenit eroi plecaţi prea devreme dintre noi. Poliţiştii maramureşeni nu îşi uită camarazii, astfel că la troiţa din curtea Inspectoratului a fost organizată o slujbă în amintirea celor care au plecat dintre noi, însă au rămas în memoria și inimile colegilor.

Tot ieri, Poliţia oraşului Baia Sprie a continuat seria evenimentelor „porți deschise” și a primit vizita copiilor de la unităţile de învăţământ din oraş. Copiii au avut ocazia de a vedea autospecialele aflate în dotarea poliţiei rutiere, laboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, trusele specializate şi alte echipamente criminalistice necesare descoperirii tuturor categoriilor de urme existente în câmpul infracţional. În Aula Universității Tehnice din Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare a avut loc şedinţa festivă, organizată cu prilejul Zilei Poliţiei Române.

În această zi de sărbătoare, ne-au onorat cu prezenţa reprezentanţii administraţiei publice judeţene şi locale, reprezentanţii organizaţiilor profesionale şi sindicale ale poliţiştilor, conducătorii unităţilor şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne reprezentate la nivel judeţean, ai celorlalte instituţii din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, Ministerului Public şi Justiţie, precum şi reprezentanţii altor instituţii publice, mass-mediei şi personalităţi de marcă ale societăţii civile, cărora le mulţumim pentru faptul că au ales să fie alături de noi în acest moment special. În cadrul festivităţii au fost avansaţi în gradul profesional următor la termen 104 agenţi şi 29 de ofiţeri de poliţie și avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, 22 de poliţişti care s-au evidenţiat, în mod excepţional, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Constantin Ilea a transmis mulţumiri poliţiştilor, amintindu-le faptul că de-a lungul călătoriei au nevoie de lumină pentru a se descoperi și a merge mai departe. Lumina despre care a vorbit ieri șeful inspectoratului are legătură cu acele cuvinte care pot lumina gândurile, astfel încât gândurile să devină acțiuni.

Gândurile despre moralitate și buna credință au fost completate de îndemnul de a fi curajoși, toate acestea determinând succesul acestei meserii.

Te-ar putea interesa si

#visitMaramures: Biserica de lemn ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Aspra, Maramureș

Vasile Dale

A început noul an școlar, la fel și seria acțiunilor preventiv-informative ale Jandarmeriei Maramureș

Redactie

Călin Bota: Am inițiat un grup al parlamentarilor care susțin Autostrada Nordului pentru a impulsiona realizarea acestui obiectiv de infrastructură

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.