BREAKING NEWSELECTORALE

Legea ”2 Mai” pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri promulgată!

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Sunt extrem de bucuros să subliniez că a fost promulgat actul legislativ care modifică Legea 143/2000 și Legea 194/2011, măsură pe care o consider vitală pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Noua reglementare prevede că traficanții de droguri nu mai pot face închisoare cu suspendare, aceștia urmând să-și ispășească pedeapsa în spatele gratiilor.”

Proiectul legii, cunoscut și sub denumirea de „Legea 2 Mai”, a fost inițiată de senatorul liberal de Maramureș, împreună cu  actualul ministru al justiției Alina Gorghiu și liderul Grupului PNL din Senatul României Daniel Fenechiu, având și susținerea unui grup numeros de parlamentari liberali.

Iarna Baimareana

Inițiativa legislativă a fost înaintată de PNL, ca urmare a două aspecte relevante:

  • Accidentul din luna august, petrecut în localitatea 2 Mai în care Vlad Pascu, un tânăr care conducea aflat sub influența drogurilor, a ucis doi tineri și a rănit alte persoane.
  • Situația creată în anul 2022, când din cei 810 inculpați condamnați definitiv pentru infracțiuni de trafic de droguri (intern sau internațional) doar 402 au fost condamnați la pedepse cu executare în regim de detenție, pentru 379 de persoane (47% dintre traficanții de droguri) instanțele pronunțând hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

Inițiativa legislativă a fost susținută de ambele camere ale Parlamentului, pe 20 noiembrie 2023 fiind aprobată în Senat iar pe 5 martie 2024, Camera Deputaților  a votat favorabil proiectul de lege, promulgat pe 20 martie de președintele Klaus Iohannis. Prin intrarea în efect a legii,  vânzarea de substanțe periculoase, considerată o infracțiune gravă, va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani iar inculpați condamnați definitiv pentru infracțiuni de trafic de droguri, își vor executa pedepsele în penitenciar.

”Nu putem permite ca cei care distrug viețile altora să fie liberi pe străzi. Nu mai putem tolera tragedii ca cea petrecută la 2 Mai. Consider că această lege reprezintă un pas semnificativ în lupta noastră comună împotriva consumului și traficului de droguri dar și un angajament puternic inițiat de Partidul Naţional Liberal, față de sănătatea și siguranța comunităților noastre.” a menționat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, a Senatului României.

Te-ar putea interesa si

Nicolae Ciucă, la lansarea candidaţilor din judeţul Maramureş: „Doar candidații liberali pot face asta!”

Vasile Dale

POLIȚIA RUTIERĂ: 39 de șoferi au rămas pietoni. Trei dintre ei s-au ales și cu dosare penale pentru că au consumat alcool

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: SCANDAL MONSTRU ÎN BAIA MARE – Un băimărean bătut cu bâtele de trei indivizi. Mașina distrusă

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.