Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, sărbătorită de copii şi poliţişti la Ulmeni

Experimentăm lumea, zilnic, în cele mai diverse împrejurări. Cunoaștem prin prisma a ceea ce citim și deopotrivă prin experiențele pe care le trăim.

Aproximativ 500 de elevi ai mai multor unități de învățământ, au răspuns „prezent” invitației polițiștilor din Ulmeni și au ajuns la întâlnirea organizată astăzi special pentru ei, la sala sporturilor din oraș. Dorința copiilor, indiferent de vârstă, fost aceeași: de a interacționa cu polițiștii și a cunoaște o parte din tehnica cu care aceștia acționează.

Astfel, copiii au avut posibilitatea să-i cunoască pe luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pe polițiștii Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier și Biroului Siguranță Școlară. Bineînțeles că nu a lipsit nici patrupedul Vis, care, obișnuit cu copiii, a fost încântat de zâmbetele primite.

Și pentru că astăzi este Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, polițiștii au oferit o carte unei eleve iubitoare de lectură. Se spune că diferența dintre cine suntem acum și cine o să fim peste cinci ani este dată atât de oamenii pe care îi cunoaștem, cât și de cărțile pe care le citim.

Prezența într-un număr atât de mare a copiilor i-a făcut pe polițiști să simtă că munca lor este valoroasă. Întâlnirea s-a încheiat cu promisiunea polițiștilor că vor ține mereu aproape de copii și că vor organiza cu consecvență astfel de activități.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT