Maramuresul Istoric

ACȚIUNE PE LINIE SILVICĂ LA SIGHETU MARMAȚIEI: Material lemnos confiscat de la doi bărbaţi

Azi-noapte, polițiștii din Sighetu Marmației, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș și Ocolului Silvic, au desfășurat o acțiune în sistem integrat pe linia combaterii transportului ilegal de material lemnos.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au depistat două autoutilitare de teren, încărcate cu material lemnos, în zona denumită „Sub Strungă”.

Iarna Baimareana

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat la volanul acestora doi bărbați în vârstă de 29 și 58 de ani, stabilind că nici unul nu deține permis de conducere, iar autovehiculele conduse nu figurează ca fiind înmatriculate sau înregistrate. De asemenea, cei doi nu au putut prezenta documentele de proveniență aferente materialului lemnos.

În urma inventarierii, a fost măsurată în total cantitatea de 2,1 mc material lemnos de esență fag, care a fost confiscat.

Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amenzi în valoare de 6.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

foto arhivă

Te-ar putea interesa si

FOTO: Mercedes în valoare de peste 60.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia, descoperit în Sighetu Marmației

Redactie

DIN TRAFIC – RUSCOVA ȘI BREB: Un tânăr băut și pasagerul au rupt-o la fugă de polițiști, dar au fost prinși

Vasile Dale

Doi maramureşeni prinşi băuţi la volan: unul în Huedin, celălalt la Turda

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.