BREAKING NEWSEvenimentNational

Primarul unei comune dat explicaţii, după ce a snopit în bătaie un bărbat: ”A fost vorba de familie!”

Sorin Hognogi, primarul unei comune din județul Bistrița-Năsăud și vicepreședintele al organizației PNL Bistrița, este protagonistul unei filmări în care snopește în bătaie un bărbat.

În imaginile recuperate de pe camerele de supraveghere și difuzate de Antena 3 CNN se poate observa cum edilul comunei bistrițene Spermezeu îl lovește pe bărbat cu pumnii, iar acesta din urmă se dezechilibrează la un moment dat și cade peste o masă.

Iarna Baimareana

Incidentul a avut loc în luna februarie, însă imaginile au fost făcute publice abia recent.  Mai mulți martori aflați la fața locului au intervenit pentru a opri bătaia.

Sorin Hognogi recunoaște că l-a lovit pe bărbatul din imagini, însă spune că a făcut-o după ce individul i-ar fi înjurat familia. Potrivit spuselor liderului liberal, bărbatul pe care l-a bătut era în stare de ebrietate.

Primarul din Spermezeu, apropiat de Robert Sighiartău și Rareș Bogdan

Hognogi este relativ cunoscut în spațiul public, și nu doar la nivel local. Surse Antena 3 CNN amintesc că primarul din Spermezeu a fost trimis în judecată de DNA pentru fraude cu subvenții APIA.

Bărbatul pe care l-a luat la bătaie ar fi un angajat de la firma tatălui primarului. Sorin Hognogi este un apropiat al europarlamentarului PNL Robert Sighiartău și a fost văzut relativ frecvent și în apropierea prim-vicepreședintelui Rareș Bogdan.

În explicațiile date la Antena 3 CNN, Sorin Hognogi a prezentat scuze pentru agresiune, spunând că și-a pierdut cumpătul după ce membrii familiei sale au fost înjurați.

Primarul din Spermezeu: „N-am dat în viața mea o palmă, nimănui, până mi-a fost hărțuită familia”

„Nu consider că a fost o bătaie și, ca un al doilea aspect, nu este un angajat al tatălui meu. A fost o situație regretabilă. Mi-am pierdut cumpătul, deoarece acest individ a amenințat, a hărțuit și a înjurat de nenumărate ori familia mea, pe soția mea (…)

Când este vorba de familie, omul își pierde cumpătul. Am depus plângere la parchet împotriva actelor de violență la adresa familiei mele. Mi-am cerut scuze victimei și regret încă o dată cele întâmplate, deoarece niciodată în viața mea nu am dat o palmă nimănui până în momentul de față, când a fost hărțuită familia mea.

A fost hărțuită, înjurată de nenumărate ori, pentru că dânsul consumă frecvent alcool și, dat fiind faptul că eu plec uneori în delegație, familia mea și copiii rămân singuri acasă. Și atunci când este vorba despre familie, omul nu știe cum reacționează.

Comunitatea mă cunoaște. N-am fost agresiv niciodată. Nici nu voi deveni. Doar că aici a fost vorba strict despre familia mea. Încă o dată: regret. M-am gândit că nu va ajunge să calce pe la casa mea vreodată. Dar trebuia să aștept să-și facă treaba instituțiile abilitate și să nu reacționez așa. Regret cele întâmplate. Plângerea la poliție am depus-o după acest incident”, a spus Hognogi la Antena 3 CNN.

Primarul din Spermezeu: „Sunt convins că cetățenii comunei sunt mulțumiți de mine”

El a fost întrebat de ce nu a apelat la autorități înainte să meargă să își facă dreptate singur și dacă apreciază că cetățeanul pe care l-a bătut ar fi nemulțumit de activitatea sa, ca primar.

„Încă o dată regret. A fost vorba despre familie și nu am crezut că voi reacționa în felul acesta. Bărbatul respectiv este frecvent în stare de ebrietate și de fiecare dată în jură familia mea și o amenință. Cred că dânsul are probleme. Nu știu.

Este un simplu cetățean. Nu știu dacă el este mulțumit de activitatea mea. Cetățenii comunei sunt convins că sunt mulțumiți, pentru că mă cunosc foarte bine și nu mă știe comunitatea ca persoană agresivă absolut deloc, pentru că niciodată n-am dat o palmă nimănui, până acum, când am auzit că deja … a fost prea mult (…)

Deci realitatea este că trebuia să fac plângere înainte de a se ajunge la ceea ce vedeți și dumneavoastră”, a fost răspunsul său, în intervenția de la Antena 3 CNN.

Te-ar putea interesa si

DECIZIE: Femeia din Ieud care și-a incendiat soțul a fost arestată preventiv

Vasile Dale

INCENDIU VIOLENT: O GOSPODARIE DIN BAIA SPRIE A ARS CA O TORTA (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

FOTO: A luat foc un magazin alimentar din Dumbrăviţa (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.