BREAKING NEWSMaramuresul IstoricNationalRecomandate

Vișeuoan săltat și reținut de polițiștii din Cluj pentru înșelăciune. Închiria utilaje, apoi ”le evapora” și nu mai plătea nici chiria pentru ele

La data de 23 aprilie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 32 de ani, din județul Maramureș, după ce au documentat activitatea infracțională a acestuia sub aspectul infracțiunii de înșelăciune.

În fapt, în cursul lunii martie 2023, acesta ar fi încheiat contracte de închiriere a unor utilaje destinate construcțiilor, respectiv buldoexcavator, miniexcavator, stivuitor telescopic și pompe de beton, pe care apoi, în nume propriu sau în alte forme și prin mijloace frauduloase, prin semnarea unor contracte de închiriere, le-ar fi înstrăinat în perioada martie 2023 – martie 2024, după ce în prealabil ar fi demontat sistemele de tip GPS de pe acestea.

În cauză a fost produs un prejudiciu în valoare de peste 360.000 de lei, recuperat de polițiști în procent de aproximativ 50%.

Activitățile au fost derulate cu sprijinul efectivelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și suportul Direcției Operațiuni Speciale.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

UPDATE

Suspectul a fost pus în libertate după cele 24 de ore de reținere pe care le-a petrecut în arestul IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

TRAGEDIE PE DN1C: Doi tineri morți după ce s-au lovit de un autotren. Șoferul era din Cernești, iar fata din Strâmbu Băiuț (actualizare / VIDEO)

Vasile Dale

FOTO/VIDEO: Alertă în Baia Mare. Băimărean întors din Italia transportat cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Avem mărturia localnicului din Crasna Vișeului care a pornit de unul singur prin munții Maramureșului să îi caute pe cei doi ucraineni dispăruți. Pe unul l-a descoperit mort

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.