BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Chioarului

POLIŢIA RUTIERĂ: Tânăr din Satulung, depistat pozitiv la drog pe DN1C

Aseară, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, aflați în serviciul de patrulare pe drumul național 1C, au oprit pentru control un autoturism.

La volan a fost identificat un tânăr de 24 din Satulung.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Şofer băut prins în Baia Mare

Azi-noapte, în jurul orei 02.00, polițiștii Biroului Rutier din Baia Mare aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru verificări un autoturism, care circula pe strada Școlii.

Polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat în vârstă de 39 de ani din Suciu de Jos.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest din dotare, rezultând o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările pentru luarea măsurilor legale.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Un ”nuntaș” organiza partidele ilegale de poker pe mii de euro din Baia Mare. Un ”mascat” de la IPJ Maramureș era printre clienți

Vasile Dale

Cristian Secui și formația au dat startul la distracție (NUNȚI, BOTEZURI, ZILE DE NAȘTERE) ÎN 2021

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui băiat care a căzut în zona Creasta Cocoşului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.