Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Ionel Bogdan: „Baia Mare trebuie să redevină orașul unde tinerii pot să se dezvolte, să își facă un rost în viață”

Baia Mare, orașul #tinerilor. Baia Mare, orașul unde ne creștem copiii în #siguranță, având toate facilitățile necesare. Baia Mare, orașul oamenilor harnici și demni care au #oportunități începând de la nivel educațional, economic sau pentru petrecerea timpului liber. Baia Mare, orașul unde #seniorii sunt apreciați, susținuți, implicați în viața și în administrația comunității, alături de tineri și profesioniști din diverse domenii. Baia Mare, orașul pe care l-am reconstruit din temelii să fie cel mai bun ACASĂ! Asta #vreau și #pot să fac pentru Baia Mare, pentru noi toți!

Baia Mare trebuie să redevină orașul unde tinerii pot să se dezvolte, să își facă un rost în viață, să își întemeieze o #familie și să își crească copiii în cele mai bune condiții. Alături de mine, în echipa cu care am pus Maramureșul pe drumul #dezvoltării, sunt foarte mulți tineri, pe lângă seniori și femei, profesioniști din diverse domenii, parlamentari, aleși locali și cetățeni cu spirit civic care vor să pună umărul la schimbarea de care #comunitatea noastră are nevoie!

Alături de colegii mei, cărora le sunt recunoscător pentru tot sprijinul pe care mi-l oferă să pun și #BaiaMare pe primul loc, am ieșit ieri pe străzile din orașul nostru. Am oferit băimărenilor broșuri cu informații despre activitatea și realizările de la nivelul administrației județene, am discutat despre nevoile lor, i-am ascultat, le-am propus soluțiile noastre.

Mă uit la oamenii sufletiști din #echipa mea, la copiii mei, la familia mea, la băimăreni și găsesc toată forța de care am nevoie pentru a pune în aplicare fiecare #plan pe care îl am pentru orașul nostru! Pentru asta muncesc deja de o vreme, iar din 9 iunie, cu sprijinul vostru, al băimărenilor, vom pune orașul nostru acolo unde ar trebui să fie: pe primul loc!

Vom relansa economia, vom rezolva rând pe rând #problemele istorice, inclusiv în cartierele „pedepsite” de administrațiile trecute, vom dezvolta Baia Mare din toate punctele de vedere. Nu este o #promisiune, ci o #certitudine! Vreau și pot să fac asta pentru copiii mei, pentru toți copiii din Baia Mare, pentru noi toți, tineri, adulți și seniori. Din 9 iunie punem Baia Mare pe primul loc!

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT