Important

Poliţiştii maramureşeni desfăşoară activităţi în cadrul Săptămânii „Școală în Siguranță”

Ieri, la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a avut loc prima activitate din cadrul unui nou proiect, menit să contribuie la creșterea siguranței elevilor. Practic, în perioada 14-17 mai a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară desfășoară ample activități în cadrul proiectului inițiat la nivel național de Direcția Siguranță Școlară, denumit ,,Săptămâna Școală în Siguranță”.

Scopul acestor activități este conștientizarea elevilor, a cadrelor didactice precum și a părinților, cu privire la necesitatea adoptării unei atitudini pozitive în prevenirea violenței în mediul școlar și asigurarea unui climat educațional optim.

Iarna Baimareana

În acest sens, Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, vor desfășura activități preventive zilnic, în unitățile de învățământ, astfel încât elevii să beneficieze de informațiile necesare dezvoltării unor comportamente corespunzătoare mediului școlar, fiecare zi având o tematică diferită.

Vor fi abordate subiecte de importanță pentru siguranța școlară, precum prevenirea violenței în mediul școlar, faptele de bullying și cyberbullying, infracțiunile de criminalitate informatică, consumul și traficul de droguri printre elevi, precum și infracțiunile la viața sexuală și nerespectarea vieții private.

Te-ar putea interesa si

DELAPIDARE: Un bărbat de 32 ani din Baia Mare, acuzat a cauzat un prejudiciu de peste 10.940 lei

Redactie

VIDEO: Ei sunt cei care instruiesc polițiștii maramureșeni

Redactie

S-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Cinematografului Dacia

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.