BREAKING NEWSRecomandate

Angajații din ARHIVELE NAȚIONALE – SERVICIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ au protestat în semn de nemulţumire față de discriminarea salarială

Astăzi, între orele 10:00 – 12:00, angajații din ARHIVELE NAȚIONALE – SERVICIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ au decis să protesteze prin întreruperea activității și anularea programului de lucru cu publicul. Angajații din Arhivele Naționale – Serviciul Județean Maramureș, alături de colegii din toată țara, își exprimă profunda nemulțumire față de discriminarea salarială și nedreptatea cu care se confruntă în comparație cu colegii lor din alte instituții județene.

Din luna ianuarie 2024, s-a inițiat un proces de aliniere a salarizării personalului din instituțiile deconcentrate din mai multe sectoare de activitate bugetară la nivelul salariilor din administrația centrală. Acest demers a fost realizat în scopul eliminării discrepanțelor salariale dintre funcțiile din administrația publică centrală și cele din unitățile teritoriale.

În pofida eforturilor depuse încă de la începutul anului și a demersurilor legale inițiate, cerințele pentru o salarizare echitabilă și respectarea drepturilor legitime ale salariaților din serviciile județene ale Arhivelor Naționale nu s-au finalizat printr-un act normativ.

Acțiunea de astăzi este concepută ca un prim semnal pentru guvernanți. Protestele vor continua până când DREPTURILE NOASTRE vor fi recunoscute și NEDREPTATEA SALARIALĂ va fi înlăăturată.

În acest sens, următoarea acțiune va fi organizarea unui miting la sediul Guvernului României, în data de 23.05.2024, cu participarea salariaților din toată țara.

Te-ar putea interesa si

Un fals taximetrist din Satu Mare, oprit abia după ce poliţiştii l-au blocat cu autospecialele (VIDEO)

Vasile Dale

Bărbatul din Sarasău care și-a ucis vecina a fost arestat preventiv pentru omor (VIDEO)

Vasile Dale

Sara Buftea Nemeș din Sghetu Marmaței, elevă a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

Redactie

2 mesaje

Cetateanul mai 17, 2024 at 12:39 pm

Fratilor, daca nu va place la stat angajati-va la privat sau deschideti o firma .

Raspunde
Dani mai 17, 2024 at 3:48 pm

Dacă se digitalizează arhivele din 10 angajați mai rămân maxim 2.

Raspunde

Răspunde-i lui Dani Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.