BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

JUSTIȚIE IERTĂTOARE: Un bărbat din Maramureș ”iertat” după ce a condus sub influența drogurilor. A primit doar amendă penală

Polițiștii maramureșeni l-au prins pe șoselele Maramureșului Istoric conducând sub influența substanțelor interzise. Au probat fapta sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus. Dosarul a fost trimis în judecată, unde în primă instanță, magistrații l-au condamnat la închisoare.

Inculpatul a făcut apel la Curtea de Apel Cluj unde judecătorii au fost mult mai îngăduitori. Aceștia au desființat pedeapsa aplicată la Judecătoria Vișeu de Sus și au pronunțat o nouă hotărâre. amendă penală!!!

Ce a spus instanța

DOHOTAR ŢIPLE IONUŢ ADRIANApelant Inculpat

Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de inculpatul DŢIA împotriva sentinţei penale nr. 448 din data de 24 mai 2023 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pe care o desfiinţează în parte, în ceea ce priveşte natura pedepsei aplicate inculpatului şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

În temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal condamnă pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive la pedeapsa de 6.600 lei amendă penală (220 zile-amendă x 30 lei).

Înlătură dispoziţile referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, respectiv la pedeapsa accesorie aferentă.

Atrage atenţia inculpatului asupra faptului că dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Definitivă.

Te-ar putea interesa si

VESTE INCREDIBILĂ: Încă un pas pentru aducțiunea de gaz în comuna Cupșeni!

Vasile Dale

Modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Redactie

PREMIERA: ELENA UDREA SI TRAIAN BASESCU PETREC LA NUNTA PRIMARULUI DIN ULMENI (FOTO/VIDEO EXCLUSIV)

Vasile Dale

5 mesaje

Simi mai 19, 2024 at 5:02 pm

Pe alti iarta daca ii prind drogati,iar la altii le iau permise si le lasa fara munca,si aproape dupa doi ani inca nu se stie nimica de permis nici la judecatorie inca nu sunt solutionate dosarele…cum vine asta, inseamna ca legea nu e egala pentru toti…

Raspunde
if mai 20, 2024 at 6:30 am

Pentru ca asta e logic sa se intample. Altfel, ajungem sa bagam mai bine de jumatate din tineret in inchisoare. cu ce mama dracu ramai? Ii bagam la mititica si restul pleaca in tari mai civilizate. Legi gandite cu fundul. Menite sa te distruga in loc sa te ajute.
Mai bine ar demisiona autorul legii n

Raspunde
dan mai 20, 2024 at 12:57 pm

If,
nu jumatate dintre tineri se drogheaza, iar cei care se drogheaza nu vor contribui la pensia ta.
Pe de alta parte, e similar cu alcoolul. Ar trebui sa bagam jumatate din populatie in puscarie?
In tari „civilizate” se accepta conducerea masinilor sub influenta drogurilor? NU ESTE SIMILAR CU ALCOOLUL, SAU CHIAR MAI GRAV? La mititica trebuie sa ajunga toti care sint potentiale surse de omucidere sau care deja au facut-o.

Raspunde
mo mai 20, 2024 at 4:17 pm

nici macar cei care au provocat accidente cu deces nu ajung acolo DACA AU BANI, vezi cazul directorului ARAMIS, e bine mersi acasa, sau poate e prin Austria la ski, cu judecatorul, nu stim…

Raspunde
if mai 21, 2024 at 5:48 am

@Dan
A afirma ca „jumatate dintre tineri se drogheaza” este o exagerare. Datele statistice arata ca procentul este mult mai mic, desi este o problema care nu poate fi ignorata. Apoi, a presupune ca toti cei care consuma droguri nu vor contribui la pensia ta este inexact. Multi consumatori ocazionali de pot fi si cetateni activi si contributivi in economia societatii.
Este adevarat ca atat drogurile, cat si alcoolul, pot avea efecte nocive. Totusi, abordarea problemei prin incarcerare in masa nu este solutia. Educatia, preventia si tratamentul sunt metode mult mai eficiente de a reduce consumul si de a ajuta indivizii afectati sa-si refaca viata.
Incarcarea inchisorilor cu consumatori nu este o solutie eficienta. Sistemele de justitie si de sanatate publica din multe tari au inceput sa recunoasca necesitatea unor programe de tratament si reabilitare, in locul pedepselor severe, pentru a reduce recidiva si a reintegra consumatorii in societate.
Si nu in ultimult rand, este CRUCIAL sa se faca distinctia intre consumatorii obisnuiti de droguri si cei care comit acte violente sau periculoase. Fiecare caz trebuie evaluat in functie de contextul specific, iar legislatia trebuie sa reflecte acest echilibru, concentrandu-se pe protejarea sigurantei publice fara a recurge la solutii extreme si generalizate.

In concluzie, problema consumului de droguri necesita o abordare nuantata și complexa, care sa includa educație, prevenție, tratament si, acolo unde este necesar, masuri legale adecvate. Stigmatizarea și soluțiile radicale de incarcerare in masa nu sunt raspunsuri eficiente la această provocare sociala.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.