BREAKING NEWSEveniment

Baia Mare – intervenție promptă, tâlhărie soluționată cu celeritate de polițiști. Autorul a fost arestat preventiv

Doar 30 de minute le-a luat ieri polițiștilor din Baia Mare pentru soluționarea unei tâlhării. Activitățile specifice desfășurate cu promptitudine s-au concretizat în identificarea și reținerea unui tânăr care a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.  

În fapt, la data de 23 mai, ora 10:00, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la comiterea unei tâlhării.

În cel mai scurt timp polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat victima, o femeie de 65 de ani, din Baia Mare. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că în timp ce se afla pe strada Pășunii din municipiu, aceasta ar fi fost deposedată prin violență de rucsacul pe care îl purta în spate, în care se aflau 3.000 de euro, aproximativ 500 de lei și telefonul mobil. Ulterior, tânărul necunoscut ar fi fugit printre blocuri.

În decurs de jumătate de oră de la sesizare, polițiștii au exploatat mai multe date și informații, reușind cu celeritate identificarea unui tânăr de 27 de ani, din Baia Mare, bănuit de comiterea tâlhăriei. A fost recuperat prejudiciul în proporție de 50%.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activități infracționale.

Prevenirea și combaterea fiecărei fapte grave, care aduce atingere integrității corporale sau sănătății persoanei, prin punerea acesteia în neputința de a se apăra, constituie unul dintre obiectivele principale ale polițiștilor maramureșeni.

Ce spune instanța

POP G. LUCIAN IONELInculpat

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 1819/197/P/2024 din 24.05.2024 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, din data de 24.05.2024 până în data de 22.06.2024 inclusiv, a inculpatului POP LUCIAN IONEL, -, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

Respinge solicitarea inculpatului Pop Lucian Ionel, prin apărător, de a se lua măsura preventivă a controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: TINERI BATUTI SI ARUNCATI IN MIJLOCUL BULEVARDULUI BUCURESTI. IMAGINI VIDEO CARE TE ORIPILEAZA (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV – ÎN FLAGRANT: Excavau în râul Poieni cu două utilaje. Nu au putut prezenta licența în fața polițiștilor

Vasile Dale

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ: COD GALBEN de ploi în Maramureş până sâmbătă la prânz

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.