BREAKING NEWSRecomandate

Polițiștii de la rutieră au REȚINUT 24 DE ORE un băimărean care a condus pentru a treia oară în stare de ebrietate și cu permisul suspendat

La data de 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Baia Mare au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 50 de ani, din municipiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astăzi, bărbatul a fost prezentat instanței care a dispus arestarea sa preventivă.

În fapt, la data de 10 iunie, în jurul orei 19.00, echipajul de poliție l-a oprit pe acesta pentru verificări, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Unirii din municipiul Baia Mare.

Iarna Baimareana

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

În baza aspectelor constatate, polițiștii au dispus reținerea conducătorului auto pentru 24 de ore, fiind condus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de azi, 12 iunie, polițiștii l-au prezentat pe bărbat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Vă reamintim că polițiștii iau măsuri ferme când constată comiterea unor fapte care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic! Conduceți fără a vă pune în pericol siguranța respectiv libertatea!

Ce spune Instanța

CERMAC I. IOANInculpat

Conform informațiilor noastre individul a fost prins de trei ori conducând sub influența băuturilor alcoolice de polițiștii de la rutieră din Baia Mare. Mai mult, de puțină vreme, el a fost condamnat în primă instanță la închisoare cu suspendare pentru al doilea dosar în care a fost cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului dar și cu dreptul de a conduce suspendat. A primit 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare (1 an a fost condamnarea definitivă în primul dosar penal, iar 1 an și 8 luni în cel de-al doilea). S-a dispus pedeapsa cea mare mare (1 an și 8 luni) la care s-a adaugat un spor de 10 luni. Astăzi, judecătorii băimăreni au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a individului.

A fost depus în arestul IPJ Maramureș. (foto arhivă).

Ce spune Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, la data de 11.06.2024, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul de
către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod penal și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal (în stare de recidivă postcondamnatorie), totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod penal (referitoare la concursul formal de infracţiuni).

La data de 12.06.2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a solicitat Judecătoriei Baia Mare arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Din probele administrate rezultă că, în data de 10.06.2024, în jurul orei 19:05, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce ca urmare a condamnărilor anterioare, inculpatul C.I. a condus un autovehicul pe raza
municipiului Baia Mare, din judeţul Maramureş, având o îmbibaţie alcoolică de 2,46 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv de 2,20 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă prelevată.

Precizăm că toate activităţile procedurale desfăşurate până în prez

Te-ar putea interesa si

Clopote noi sună la capela Parohiei ortodoxe Mesteacăn

Redactie

ATENȚIE SPORITĂ ÎN ZONA TRECERILOR DE PIETONI! Pieton surprins și accidentat în timp ce traversa regulamentar strada

Redactie

INFORMARE SALVAMONT MARAMUREŞ: Risc de avalanşă în Munţii Maramureşului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.