Eveniment

Poliţiştii rutieri, în acțiune pe mai multe tronsoane de drum din județ

Acțiunile în trafic ale polițiștilor au drept scop prevenirea evenimentelor grave și luarea măsurilor legale față de cei care pun în pericol siguranța traficului. Respectarea regulilor de circulație de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă pe drumurile publice. Ieri au fost constatate mai multe infracțiuni la regimul circulației rutiere.

La data de 11 iunie a.c., polițiștii orașului Dragomirești împreună cu cei din cadrul Secției 2 Politie Rurală Bogdan Vodă și cei din Poienile Izei, au executat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe D.J. 186, Dragomirești – Strâmtura.

Iarna Baimareana

În cadrul acțiunii au fost oprite pentru verificări peste 40 de autovehicule și au fost legitimate 48 de persoane. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, au dispus măsura complementară a reținerii unui permis de conducere și au întocmit dosare penale după ce au constatat două infracțiuni de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Alte infracțiuni au fost constatate de polițiștii din Baia Mare, Borșa și Seini, în cadrul activităților pe care le-au desfășurat pe raza de competență. Astfel, au fost depistate mai multe persoane care au comis infracțiuni de fals privind identitatea, conducere fără permis, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substante și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În toate cazurile polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările în vederea luării măsurilor legale.

Te-ar putea interesa si

CAPTURĂ RECORD: Doi olandezi, depistati în PTF Sighetu Marmaţiei cu aproape 100 de kilograme de heroină (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: REVOLTĂ LA ULMENI – Locuitorii din Chelința cer apă și curent. Primarul este de negăsit iar vicele a ”plecat” sediul primăriei

Vasile Dale

În plină caniculă, mai multe ştranduri stau închise și invadate de buruieni. Cele mai elocvente exemple: ștrandul și bazinul din BAIA MARE (foto/video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.