BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Chioarului

EXCLUSIV: În primă instanță – Amenda de 10.000 de lei aplicată de ”polițistul cu coc” din Șomcuta Mare a fost anulată și transformată în avertisment

În 24 august 2023 vă prezentam imagini video demne de cascadorii râsului înregistrate și transmise live pe rețelele de socializare în Șomcuta Mare. Nu am comentat la momentul respectiv dacă administratorul magazinului alimentar a încălcat sau nu legea, am comentat reacția polițistului care a aplicat o sancțiune de 10.000 de lei. Practic domnul polițist habar nu are ce înseamnă GDPR-ului (protecția datelor cu caracter personal). 

Administratorul magazinului a contestat în instanță sancțiunea iar judecătorii au decis anularea acesteia și înlocuirea ei cu un avertisment. Totodată, instanța i-a atras atenția administratorului să respecte pe viitor dispozițiile legale.

Iarna Baimareana

Ce spune instanța

”În numele legii hotărăște: Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta SC… SRL cu sediul în jud. Maramureș, loc. Șomcuta Mare, strada Mireșului…. reprezentant de…. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș cu sediul în … privind procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria PMMY nr. 0099171/24.08.2023.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 de lei, aplicată petentei prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea avertismentului.

Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu mențiunea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Apelul se depune la Judecătoria Baia Mare.

Polițistul și GDPR-ul (protecția datelor cu caracter personal)

Domnul polițist filmat spune pe un ton răspicat: ”Ce faci? Dumneata încalci legea pentru că dumneata îmi transmiți mie datele personale, cu caracter personal. Deci pe mine mă filmezi acuma. Deci încă odată îți aduc la cunoștință. Îți spun că tu mă filmezi acuma cu datele mele persoanele și nu sunt de acord să le pui în spațiul online. Nu sunt de acord să le distribui!”.

Greșit domnule polițist!!! Conform legii polițistul este persoană publică în exercitarea atribuțiilor de serviciu! În consecință în filmare polițistul nu este persoană privată, ci publică. Iar fața domniei sale nu reprezintă o încălcare a GDPR. De altfel, nici acord pentru filmare nu trebuie. Polițistul, persoană publică în cazul de față se afla într-un spațiu privat (interiorul magazinului) sau în uliță (la plecare). Dacă era în sediul poliției era cu totul altă discuție.

Neoficial știm că după ce imaginile de mai jos au ajuns în spațiul public agentul de poliție a trecut pe la frizerie (nu știm dacă din proprie inițiativă sau ”direcționat” de șefi). Și tot neoficial se pare că agentul de poliție nu mai lucrează la Șomcuta Mare, el transferându-se în municipiul reședință de județ)

Citește și:

https://vasiledale.ro/2023/08/24/exclusiv-video-somcuta-mare-politistul-in-timpul-serviciului-este-persoana-publica-nu-privata-unii-politistii-habar-nu-au-ce-inseamna-protectia-datelor-cu-caracter-personal

Te-ar putea interesa si

Serviciul Public Salvamont Maramureș, decorat cu”Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”

Redactie

13 șoferi au rămas pietoni după o acțiune pe DN18 Berbești – Rona de Sus și DJ186 Oncești – Strâmtura

Vasile Dale

DIN CAUZA ALCOOLULUI: Bărbat beat accidentat în Vişeu de Sus după ce a căzut de pe bicicletă, un altul, tot băut, a făcut accident la Leordina

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.