BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

13 percheziţii domiciliare în trei dosare penale de evaziune fiscală – ACTUALIZARE

În această dimineață, începând cu ora 07:00, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice, pun în executare, simultan, 13 mandate de percheziție domiciliară, pe raza mai multor localități din județ.

Activitățile se desfășoară în trei dosare penale de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu produse alimentare, aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că, în perioada 2018-2022, societățile comerciale în cauză nu ar fi înregistrat în evidențele financiar-contabile veniturile realizate din vânzarea de mărfuri alimentare.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în valoare de aproximativ 2.500.000 lei

Activitățile sunt realizate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor.

ACTUALIZARE

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente contabile și extracontabile care servesc la probarea activității infracționale, precum și 93.436 RON respectiv 17.100 euro.

În continuare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

foto principal arhivă cu titlu ilustrativ

Te-ar putea interesa si

DE ZIUA EUROPEANĂ 112: Mai multe clădiri din Maramureş, iluminate în roşu

Redactie

FĂRCAȘA: ACCIDENT – Două victime la ieșirea din Fărcașa

Vasile Dale

REVELION ÎN ARESTUL POLIȚIEI: Trei tineri din Poienile de Sub Munte arestați preventiv după cazurile prezentate de www.vasiledale.ro

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.