Am fost prieten cu Marinel Petreuș. Cu el nu puteai fi decât prieten. Avea o sensibilitate, o blândețe și o bunătate care te făceau să lași departe orice alt sentiment pe care l-ai fi putut avea atunci când îl întâlneai.
Nu mai știu cum ne-am cunoscut, știu doar că întâi l-am știut ca artist. Am fost la lansarea ultimului material discografic al Fraților Petreuș când, alături de Ion și Ștefan, a fost și Marinel pe scenă. A cântat atunci cântecul ăla cu plecatul noaptea ”până m-oi tălni cu moartea/ ori cu moartea, ori cu soartea/ ori cu care mi-a si partea”. L-am întrebat atunci, dat fiind faptul că el cânta folk dar și muzică populară, care va fi ”soartea” lui. ”După cum mi-a si partea”, a răspuns.
L-am cunoscut apoi ca om. Am scris și am făcut emisiuni despre boala de care suferă doi dintre copiii lui și i-am admirat pe Marinel și Laura pentru felul în care luptă cu greutățile. Au mai trecut niște ani, am stat în același bloc, pe strada Caragiale, și ne vizitam. Apoi am fost vecini… de sat. Ei s-au mutat în Curtuiușu Mare, noi mergeam în weekend la Vălenii Șomcutei. Ne-am făcut și vizite rurale. Într-una dintre ele i-am arătat lui Marinel un disc al Fraților Petreuș, pe care îl recuperasem din Motru, dintr-o garsonieră vândută unui prieten. Am luat chitara pe care i-o cumpărasem fiicei mele mai mici, pe vremea când voia să alăture arta grafică cu muzica, și i-am dat-o lui Marinel. Codruț, fiul lui cel mic, lua fiecare melodie la rând și o cânta cu Marinel.
Am fost staroste la nunta unui alt artist din familie, Florin Ștefan, fratele Laurei, unde Marinel și Laura au fost nași. Am fost la prima ediție a festivalului ”Hoarea Petreușilor”, la Glod, am cunoscut și alți membri ai familiei Petreuș și am văzut locul care a generat starea de spirit ce a împins familia asta spre artă. Am făcut emisiuni cu Marinel și cu cei din grupul ”Am fost și-om fi”, ascultând apoi discurile primite de la Marinel.
Au mai trecut niște ani. A fost apoi o pauză în întâlnirile noastre, aveam programe prea încărcate. L-am văzut într-o zi la un magazin. Nu arăta prea bine. Mi-a spus că are probleme de sănătate, mi-a zis despre ce e vorba. Mai multe am aflat apoi de la Laura, soția lui, mai ales că în ultimele luni ne-am văzut mai des, printr-un concurs de împrejurări. Problemele lui de sănătate se agravaseră, îl vedeam cum obosea, cum slăbise, ținea un regim alimentar foarte strict dar mai avea putere să zâmbească. A fost prin spitalele din Baia Mare, apoi a ajuns la Cluj. Am mai vorbit la telefon cu Laura, mai aflam ce afla și ea de la medici. Apoi am lipsit cam o săptămână, plecat în concediu. Nu am vorbit în acea perioadă, dar am sunat după ce am revenit în Maramureș. ”Nu pot vorbi”, mi-a zis Laura. ”Am vrut doar să știu cum sunteți”. ”Rău, sunt șocată”, a răspuns. Nu am mai avut curaj să sun în zilele următoare.
Am văzut apoi anunțul umanitar și m-am bucurat că Marinel va ajunge să fie operat. Discutam cu Claudiu, un prieten comun, că asta înseamnă că a fost adus în stadiul în care organismul lui suportă intervenția chirugicală. Ceea ce era un semn bun, însemna că lucrurile mergeau spre bine.
Azi am văzut postarea Laurei și am simțit că mă lasă picioarele. Inima mare și bună a lui Marinel nu mai bate. Am văzut cum curg mesajele cu păreri de rău, dar am văzut și cum oficialitățile județului spun că regretă că nu l-au prețuit așa cum trebuia, bla-bla.
Sunt șocat, nu îmi vine să cred. Îmi pare rău că a fost redusă enorm cantitatea de sensibilitate și de bunătate ce era în lume. Și-așa nu era prea multă, în vremurile noastre, dar plecarea lui Marinel în ceruri ne-a sărăcit la acest capitol.
Dormi în pace, Marinel!. Dar, din când în când, ridică-te și mai cântă!
Ioan BUDA ȚEȚU
