Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

FOTO: Accident rutier în Baia Mare. O maşină a ajuns în peretele unei farmacii – actualizare

Accident în această dimineaţă în Baia Mare, în intersecţia bulevardelor Republicii şi Regele Mihai I, în zona Policlinicii Sf. Maria. Două maşini au fost imlicate în evenimentul rutier, una fiind proiectată în peretele farmaciei din zonă.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, SMURD, poliţia.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

În această dimineață, polițiștii rutieri din Baia Mare au intervenit la un accident rutier pe bulevardul Republicii din municipiu.

Primele cercetări efectuate la fața locului au relevat faptul că, o tânără de 24 de ani din Poienile Izei, aflată la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare dinspre strada George Coșbuc, ajunsă la intersecția cu bulevardul Republicii, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, autoturismul acroșat a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un imobil de pe bulevardul Regele Mihai I. La volanul acestuia se afla o femeie de 56 de ani, care a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătoarele auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT