BREAKING NEWSImportantTara Lapusului

PONORÂTA: Acțiune proactivă desfășurată de polițiști pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță

Efectivele angrenate din cadrul Poliției Târgu Lăpuș și ai Secției 7 Suciu de Sus, sprijiniți de jandarmii maramureșeni, au acționat în Ponorâta-Stârci și zona adiacentă, pentru prevenirea și combaterea infracționalității.

Activitățile au vizat faptele ce se comit în domeniul silvic, fapte de natură judiciară, precum și verificarea respectării regimului domicilierii și reședinței.

Iarna Baimareana

Asigurarea climatului de ordine și siguranță publică s-a realizat prin legitimarea a peste 70 de persoane, verificarea a peste 50 de autovehicule care circulau în zona de competență, precum și punerea în executare a șapte mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliției.

Polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei, atât pentru nerespectarea Legii 61 din 1991, cât și pentru încălcarea normelor rutiere în vigoare.

De asemenea, activitățile desfășurate au condus la identificarea unei persoane bănuite de comiterea unui furt, sesizat la data de 2 august 2024. O tânără de 16 ani ar fi sustras dintr-un supermarket mai multe bunuri. Fiind interceptată de agentul de pază, tânăra ar fi abandonat coșul de cumpărături cu bunurile sustrase. Aceasta a fost identificată de polițiști, urmând să fie continuate cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Acțiunile organizate de polițiști sunt menite să asigure siguranță în comunitate!

Te-ar putea interesa si

STRÂNGERE DE FONDURI: Concert caritabil pentru dotarea blocului operator al Spitalului Județean Baia Mare

Redactie

Comunicat de presă: Adevărata dreaptă din Maramureș

Vasile Dale

Foto/video exclusiv: Prapad la Viseu de Jos. Oamenii s au adapostit pe unde au apucat

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.