BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

ÎN STARE GRAVĂ: Un tractorist s-a răsturnat cu atelajul în locul Valea Caselor din Bârsana

Vineri, 25 octombrie 2024, în jurul orei 17.20, polițiștii Secției 5 de Poliție Ocna-Șugatag au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că în localitatea Bârsana, în locul numit ,, Valea caselor ” o persoană a fost rănită în urma producerii unui accident.

Polițiștii au intervenit și au depistat în grădina unui imobil, un tractor răsturnat, la care era atașată o remorcă neînregistrată. Conducătorul vehicului a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Verificările polițiștilor au stabilit că este vorba despre un bărbat de 64 de ani. Datorită leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

foto principal arhivă cu titlu ilustrativ

Te-ar putea interesa si

A CREZUT CĂ POATE SCĂPA: Bărbat din Borşa urmărit în trafic cu focuri de armă

Redactie

FOTO / ACTUALIZARE: Eroul din Maramureş: şi-a dat viaţa pentru ca bebeluşul, soţia şi soacra lui să trăiască

Vasile Dale

FOTO: Cum funcționează Operațiunea BANCOMATUL și care sunt riscurile ca unele afaceri „murdare” să fie derulate de ucraineni în România. Poliția s-a autosesizat (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.