La data de 31 octombrie 2024, în cadrul unei acțiuni specifice organizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost efectuate verificări la 21 agenți economici și persoane fizice. Obiectivul acțiunii l-a constituit verificarea legalității privind desfășurarea activității în domeniul dezmembrării de autovehicule și comercializare a pieselor auto, precum și sancționarea faptelor ilicite în domeniu.
Concomitent, pe anumite tronsoane de drum au fost instituite filtre pentru verificarea transportului de mărfuri cu risc fiscal ridicat, fiind oprite pentru control 18 vehicule.
Astfel, în cadrul verificărilor efectuate în Seini, Ulmeni și Lucăcești, au fost identificate mai multe autovehicule, în stare de nefuncționare, scoase din uz și aflate în diferite stadii de dezmembrare.
Verificările efectuate de polițiști la o societate comercială au relevat indicii cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, existând suspiciunea rezonabilă că ar fi fost derulate operațiuni comerciale, fără a fi declarate către organele fiscale veniturile obținute din aceste activități.
Totodată au fost constatate alte două infracțiuni prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și dispunerea măsurilor legale.
Totodată, în cadrul controalelor, au mai fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 38.000 de lei.
În cadrul verificărilor, polițiștii au dispus măsura confiscării a peste 150 litri băutură spirtoasă de diferite sortimente, peste 1.200 doze băuturi carbogazoase și peste 1.620 litri detergent, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de proveniență.
Că măsură complementară, polițiștii au dispus suspendarea activității pentru doi operatori economici care derulează activități pe domeniul dezmembrărilor auto.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor rutieri, de investigații criminale, a celor specializați pe linia arme, explozivi și substanțe periculoase, a inspectorilor din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea și a celor din cadrul Registrului Auto Român.