BREAKING NEWSRecomandateTara Lapusului

EXCLUSIV: Condamnare definitivă pentru un localnic și doi minori din Stoiceni. A plătit cu 20 de lei doi minori pentru a-i ucide doi câini într-o pădure

V-am prezentat în urmă cu doi ani detalii și imagini șocante descoperite de un localnic în pădurea proprietate personală. Acolo doi câini au fost uciși prin spânzurare. Polițiștii au efectuat ancheta sub coordonarea unui procuror de la Târgu Lăpuș. Atunci s-a reușit identificarea a trei suspecți: proprietarul animalelor și doi minori (16 ani respectiv 17 ani la momentul comiterii faptelor). Cel care a comis fapta, precum și cel care i-a instigat pe ceilalți doi, au fost acum condamnat definitiv de magistrații Judecătoriei Târgu Lăpuș.

Soția proprietarului a plătit minorii cu 20 de lei

Comform informațiilor din dosar, în perioada iulie – august 2022, fără a se putea stabili cu exactitate data, inculpatul le-a solicitat celorlalţi doi inculpaţi, (în vârstă de 16 ani la acel moment) să îl ajute la anumite treburi gospodăreşti la locuinţa sa situată în localitatea Stoiceni, oraș Târgu Lăpuș. Astfel, la un moment dat, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpatul le-a comunicat inculpaţilor că ar vrea să “scape” de doi câini pe care îi are în proprietate, sens în care le-a solicitat să îi preia şi să îi spânzure, urmând a-i plăti şi pentru acest serviciu, solicitare cu care aceştia din urmă au fost de acord. Astfel, inculpatul s-a deplasat la locul unde erau legate cele două exemplare canine, respectiv o femelă de talie mare, de culoare alb cu maro şi celălalt mascul, de talie mică, de culoare maronie ocazie cu care le-a dezlegat de pe lanţ şi le-a legat la gât câte o sfoară de rafie de culoare albastră, folosită la baloţii de paie, după care le-a predat inculpaţilor. În continuare, inculpaţii s-au deplasat cu exemplarele canine până în pădurea aparţinând numitei #### #####.

Aici, cei doi inculpaţi au legat câinele de talie mică de un copac pentru a nu fugi şi pentru a putea proceda la uciderea celui de talie mare. Astfel, inculpatul i-a înmânat inculpatului, care se urcase într-un copac, aţa cu care era legat exemplarul canin de talie mare, după care acesta din urmă a tras de sfoară până ce câinele a rămas suspendat în aer şi i-a făcut un nod astfel încât să nu cadă, provocându-i în acest mod decesul.

Ulterior, au procedat în aceeaşi manieră şi cu exemplarul canin de talie mică, pe care l-au ucis prin spânzurare într-un copac situat la aproximativ 5 metri de copacul în care au ucis primul exemplar canin. În continuare, cei doi inculpaţi s-au deplasat la locuinţa inculpatului căruia i-au comunicat că au procedat la uciderea câinilor săi, ocazie cu care soţia acestuia, suspecta le-a plătit suma de 20 de lei.

Ce spune instanța

PINTEA GH. NICOLAE GHEORGHEInculpat
BUTCURE ŞTEFAN ANDREIInculpat
HEREŞ I. VALERIANInculpat

Solutia pe scurt: sentinţa penală nr.365/11.10.2024; În baza art. 47 Cod penal raportat la art. 25 alin. 3 lit. a din Legea nr. 205/2004 cu aplicarea art. 77 lit. d raportat la art. 78 din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Hereş Valerian , la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Tg. Lăpuş, sau în cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 25 alin. 3 lit. a din Legea nr. 205/2004 cu aplicarea art. 77 lit. d raportat la art. 78 din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Butcure Ştefan Andrei -, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Tg. Lăpuş, sau în cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Î

În temeiul art. 113, art. 114 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 120 Cod penal, aplică inculpatului Pintea Nicolae Gheorghe – , pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept prevăzută de art. 25 alin. 3 lit. a din Legea nr. 205/2004, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni. În baza art. 121 alin. 1 lit. e Cod penal, impune în sarcina inculpatului Pintea Nicolae Gheorghe obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele şi programul fixate de acesta. În temeiul art. 120 alin. 2 Cod penal, supravegherea inculpatului se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Maramureş. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 alin. 1 Cod penal, în situaţia nerespectării cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse.

Definitivă prin neapelare

Citește și:

https://vasiledale.ro/2022/09/19/exclusiv-foto-imagini-horror-la-stoiceni-doi-caini-spanzurati-intr-o-padure-proprietarul-a-alertat-politia-actualizare

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: El este tânărul din Ruscova decedat după ce a plonjat cu autoturismul în barajul Somesul Cald

Vasile Dale

DEFINITIV: Grec Nicoară Horincă din Borșa a dispărut după ce a judecătorii l-au condamnat la 2 ani și 4 luni de pușcărie

Vasile Dale

Șoșoacă este victima propriilor inepții și aberații. Ciolacu cere CCR să prezinte motivele pentru care a interzis candidatura Dianei Şoşoacă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.