BREAKING NEWSRecomandate

TRAGEDIE ÎN SEINI: Un bătrân de 80 de ani a murit într-un incendiu care a cuprins întreaga casă

În această dimineață, în jurul orei 5, pompierii militari au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la o casă de locuit din orașul Seini.
La locul solicitării s-au deplasat forțe de intervenție atât din cadrul Secției de Pompieri Fărcașa, cât și al Detașamentului Baia Mare, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD, dar și una a Serviciului de Ambulanță Județean. În sprijin au acționat și pompierii civili din localitate.
La momentul producerii incendiului, în locuință se aflau trei persoane, dintre care două au reușit să se autoevacueze.
Cea de-a treia persoană, un barbat în vârstă de 80 de ani, cu probleme psihice, a fost surprins de flăcări în interiorul casei. Din nefericire, bărbatul nu a supraviețuit.
Incendiul s-a manifestat la demisolul clădirii, într-o încăpere unde a fost identificată și victima.
Unul din membrii familiei, o femeie, în vârstă de 77 de ani, a fost transportată la spital de către echipajul SMURD, prezentând o ușoară intoxicație cu fum.
Cea de a treia persoană a refuzat transportul la spital.

foto arhivă

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIVITATE / ACTUALIZARE: Îşi bat joc de ordonanţele militare! Zeci de localnici din Finteuşu Mic au fost botezaţi a doua zi de Paşti în pârâul Bârsău (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

VIDEO: Un șofer din Baia Mare a ajuns cu TIR-ul în șanț la ieșirea din Gherla. L-au scos doar cu macaraua

Redactie

ȘI-A BĂTUT SOȚIA: Bărbat din Tăuții Măgherăuș arestat preventiv pentru violență în familie și distrugere

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.