Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV:  Percheziții ale ofițerilor DGA la Poliția orașului Vișeu de Sus – ACTUALIZARE


În această dimineață ofițerii anticorupție din cadrul Ministerului de Interne efectuează mai multe percheziții la domiciliile unor polițiști, dar și la sediul Poliției orașului Vișeu de Sus. Deocamdată nu cunoaștem motivele descinderilor.

La acțiuni participă mascați din cadrul Jandarmeriei, coordonați de ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție.

Mandatele de percheziție au fost trimise la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.


Actualizare

Luni, 18 noiembrie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, împreună cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, efectuează 7 percheziții domiciliare.
Dintre acestea, două percheziții au loc la sediul Poliției Orașului Vișeu de Sus, trei la domiciliile unor ofițeri de poliție care își desfășoară activitatea profesională la această unitate de poliție și două la locuințele unor persoane fără calitate specială.
Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind suspiciuni de comitere a infracțiunilor de fals intelectual, favorizarea făptuitorului și omisiunea sesizării.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale în cauză iar în funcție de evoluția acestora vom reveni cu detalii.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT