BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ULTIMA ORĂ: Cei 4 au primit mandate de arestare preventivă. Surse: S-au tras și 2 focuri de armă (VIDEO)

Cei patru suspecți au fost aduși în această după-amiază la Tribunalul Maramureș. Procurorii au cerut arestarea preventivă a acestora. În fața judecătorilor doi dintre ei și-ar fi recunoscut vina, dar ceilalți doi nu au recunoscut nimic.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat faptul că în altercație s-a folosit și o armă, criminalistii găsind două cartușe la fața locului.

Cei 4 au fost duși în arestul IPJ Maramureș.

Ce spune instanța

ILIEŞ SIMIONInculpat
BUFTIA DUMITRUInculpat
ŢIPLEA IOANInculpat
HOTICO GĂVRILĂInculpat

Solutia pe scurt: prin inch pen 1/DL/6.01.2025: În temeiul art. 226 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 1/196/P/2025 şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6 ianuarie 2025 şi până la data de 4 februarie 2025, inclusiv, a inculpaţilor:

I S(…), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: – omor , prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal – tentativă la omor calificat, prevăzută de art.32 alin.1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 Cod penal, art.189 alin.1 lit.f Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

B D(….), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: –omor, prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal – tentativă la omor calificat, prevăzută de art.32 alin.1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 Cod penal, art.189 alin.1 lit.f Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

– Ţ I(…); cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: – complicitate la omor, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal – complicitate la tentativă la omor calificat, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art.32 alin.1 Cod penal, raportat la art.188 alin.1 Cod penal, art.189 alin.1 lit.f Cod penal , cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

– H G(…), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: – complicitate la omor, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal – complicitate la tentativă la omor calificat, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art.32 alin.1 Cod penal, raportat la art.188 alin.1 Cod penal, art.189 alin.1 lit.f Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

Respinge cererile formulate de inculpaţii I S şi B D, prin apărători, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu. Respinge cererile formulate de inculpaţii Ţ I şi H G, prin apărători, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare cu inculpaţii şi de la comunicare cu parchetul. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 6 ianuarie 2025, ora 19:08. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  1/2025  06.01.2025.

Te-ar putea interesa si

ÎNCĂ UN ACCIDENT: A ajuns cu BMW-ul în zona liniei ferate de la Hideaga (FOTO)

Vasile Dale

A SCAPAT CU VIATA: UN SOFER A ZBURAT CU MASINA DIRECT IN RAUL VISEU, LA MOISEI (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: La vânătoare de oameni cu mașina de teren în parcarea unui restaurant din Borsa. Un rănit şi trei maşini distruse

Redactie

1 mesaj

Am_Logan ianuarie 6, 2025 at 7:23 pm

Asa-i cand te dai baiat de cartier, dat ai crescut la sat !

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.