BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: L-AU AVUT PE DUMNEZEU DE PARTEA LOR – Autotrenul pur și simplu s-a răsturnat peste autoturismul aflat în mers. Avem mărturia video a celor doi tineri supraviețuitori (video)

Revenim cu informații despre accidentul cu trei victime petrecut astăzi, 12 ianuarie, pe D.J. 186, în localitatea Șieu. La fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, care conducea un autotren, dinspre Bogdan Vodă spre Șieu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum în curbă deosebit de periculoasă și pe fondul carosabilului acoperit cu zăpadă ar fi intrat în derapaj, acroșând lateral un autovehicul condus de un tânăr de 18 ani.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile iar autotrenul s-a răsturnat peste mașină. Conducătorii auto dar și un pasager au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. NIciun nu se afla sub influenața băuturilor alcoolice.

”Dumnezeu a fost de partea lor”

”Eu nu îmi explic cum au ieșit oamenii ăia afară. Eu am extras șoferul camionului din mașină. Am spart parbrizul cu încă un vecin. Vă dați seama că tirul a căzut peste ei. Băieții au ieșit singuri. Dumnzeu a fost de partea lor. Puteau să moară băieții aia fără probleme. Tirul avea 40 de tone de marfă și a fost peste ei. Acum nu mai este curent, nu mai este internet. A ras totul. Acolo nu e primul accident și nimeni nu face nimic. Drumul a fost oribil, nedeszpezit. Apoi au venit cu utilajele după accident” ne-a povestit Doru Roib, localnic.

Te-ar putea interesa si

70 de milioane de lei pentru reabilitarea Cinematografului Dacia

Redactie

TRAGEDIE IN BAIA SPRIE: O FEMEIE A FOST OMORATA PE O TRECERE PENTRU PIETONI (VIDEO CAMERA SUPRAVEGHERE SOCANT)

Vasile Dale

VIDEO: Scandal și bătaie la Șugău între mai mulți petrecăreți la o petrecere de majorat – actualizare

Redactie

1 mesaj

Florin ianuarie 12, 2025 at 10:46 am

Iar Stepone?

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.